O nouă zi mare, teoretic, azi în parlament pentru televiziunea română. Iese sau  nu iese Stelian Tănase la vot? Curiozitate, calcule, surse şi zvonistică, plus multe alte ingrediente ale unui concert trist având ca subiect TVR. Acelaşi, de fapt, dintotdeauna. O tragică ironie face să discutăm din nou cu pasiune despre televiziunea publică în acest [&hellip...

O nouă zi mare, teoretic, azi în parlament pentru televiziunea română. Iese sau  nu iese Stelian Tănase la vot? Curiozitate, calcule, surse şi zvonistică, plus multe alte ingrediente ale unui concert trist având ca subiect TVR. Acelaşi, de fapt, dintotdeauna.

O tragică ironie face să discutăm din nou cu pasiune despre televiziunea publică în acest moment al anului care comemorează eroii Revoluţiei române; tineri, şi nu numai, pieriţi sub tirul ucigaş al unui regim care dorea putere absolută şi supunere necondiţionată. Sacrificiul lor din decembrie ’89 ne-a adus libertatea în numele căreia astăzi ne permitem orice.

Putem vorbi oricum despre oricine, putem fura, putem distruge, putem ignora, putem protesta, putem înjura. Putem aproape orice. N-am învăţat încă lecţia lui putem să ne şi abţinem, dar poate-i prea devreme, democraţia nu se învaţă uşor, mai ales într-un popor născut şi chiar îndrăgostit de gena-i divizării. Nu ne iubim, dimpotrivă. Ne hrănim cu multă ură, cu orgoliu nemăsurat, folosim inteligenţa, studiile, profesia sau profesionalismul, luxul şi parvenirea pentru a ne separa de celălalt, pentru a-l persifla şi a-l ignora, pentru aroganţa supremă în raport cu noi înşine şi cu cei care “n-au reuşit în viaţă”. Produsul acestei filosofii ultramaterialiste şi individualiste este societatea aşa cum o simţim azi.

Cum putea să meargă televiziunea română când totul în jur e spirit de gaşcă şi aroganţă cumplită? Nici mai bine, nici mai rău decât restul. Nu te poţi plânge la infinit de starea