Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălăşoiu, responsabil cu termocentrala Brăila

Publicat in Pandurul, vineri 20 decembrie 2013 ·

Fostul director al CE Oltenia, Constantin Bălăşoiu, s-ar putea ocupa de activitatea de la Termocentrala Brăila, cea preluată de compania din Gorj de la Termoelectrica în contul unor datorii de 28 de milioane de lei. Afirmaţia a fost făcută de directorul Laurenţiu Ciurel, acesta menţionând că Bălăşoiu este potrivit pentru această funcţie. „Domnul Bălăşoiu va fi responsabil de zona Brăila pentru că a fost director la Termoelectrica“, a declarat Ciurel.

Deocamdată, preluarea Termocentralei de la Brăila nu arată asemenea unei afaceri bune pentru CE Oltenia. Compania din Gorj a preluat două grupuri pe gaz fără autorizaţie, iar unul din ele nu a fost pornit niciodată. În plus, a plătit şi 8 milioane de lei pe lângă ştergerea datoriei de 28 de milioane de lei. CE Oltenia a preluat şi 300 de salariaţi. Chiar Ciurel explică situaţia de la Brăila. Cea de care se va ocupa Bălăşoiu. „Legea spune că sunt producători pe gaz care dacă folosesc gaz din sursă internă având propriile lor exploatări pot să ia gaz cu preţ de intern. Astfel încât OMV funcţionează cu un preţ la gaz de 192 mia de mc, iar Brăila dacă i-aş da drumul ar funcţiona cu 480. Nu pot să fac mai mult primele şase luni din an, decât să iau toate autorizaţiile pentru Brăila pentru că nu mai are nicio autorizaţie, ISCIR-izarea presupune o anumită stare tehnică şi a cazanului şi a rezervoarelor, trebuie autorizaţia de producere de energie, nu mai au autorizaţie nici de maşini de funcţionare, deci toate trebuie aduse în stare de funcţionare“, a declarat acesta, fiind convins că Brăila este în continuare o afacere bună. Momentul adevărului va fi la anul. „În prima jumătate a anului vreau să fac un test de funcţionare cu Brăila să vedem ce putem scoate. Cu ce cifre putem funcţiona, cost pe MW. Numai costul gazului e 320 de lei, mai e şi forţă de muncă, se duce undeva la 400, nu-mi pot permite acum“, a spus Laure

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Analiză: Bugetul Uniunii Europene atinge 200 de miliarde de euro în 2025, dar pe ce se duc banii

Wall-Street.ro acum o ora
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE să îşi î

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°