Senatorul PNL de Bihor Cristian Bodea a declarat, că, în condiţiile în care USL nu se va destrăma, "o remaniere cât mai rapidă a Guvernului" este necesară, deoarece în cabinet sunt "câţiva miniştri tot mai depăşiţi". Sursa: www.gov.ro
"O remaniere a Guvernului cât mai rapidă este necesară dacă USL merge mai departe. Sunt câţiva miniştri tot mai depăşiţi de situaţiile cu care se confruntă şi care dau semne de oboseală şi de îmbătrânire prematură", a spus senatorul liberal.
Întrebat ce miniştri consideră că trebuie schimbaţi, Bodea a refuzat să facă nominalizări, spunând: "Cine nu este în stare să-şi dea jos cuşma în Parlament şi la televizor ar face bine să-şi caute o slujbă mai puţin stresantă".
Totodată, senatorul liberal a afirmat că pentru USL "anul 2013 a fost caracterizat de aroganţa PSD, confirmarea prostituării PC, care a sărit iarăşi la un alt partener, şi de confuzia PNL".
El a adăugat că la începutul mandatului a fost "şocat" să constate cât de "inutil" este Parlamentul, deoarece "Guvernul face tot ce vrea", iar în aceste condiţii legislativul "poate fi desfiinţat".