Deputatul Gheorghe Coman, preşedintele Partidului Conservator (PC), filiala Buzău, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti pentru trafic de influenţă, anunţă un comunicat publicat pe site-ul DNA.
Conservatorul este acuzat de "infracţiunea de folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite", se arată în comunicat.
În ultimele două luni, Gheorghe Coman ar fi solicitat diverse servicii şi foloase materiale necuvenite din partea unui membru al conducerii Direcţiei Sanitar-Veterinare Buzău, în schimbul menţinerii acestuia în funcţie. Săptămâna trecută, preşedintele PC Buzău i-ar fi cerut aceluiaşi membru să achite 3.140 de lei, jumătate din nota de plată a conferinţei în cadrul căreia a fost reales la şefia locală a partidului.
Deputatul a fugit cu maşina de la locul flagrantului organizat astăzi de DNA, în cadrul căruia denunţătorul i-a înmânat suma.
F.A. Deputatul Gheorghe Coman, preşedintele Partidului Conservator (PC), filiala Buzău, este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti pentru trafic de influenţă, anunţă un comunicat publicat pe site-ul DNA.
Conservatorul este acuzat de "infracţiunea de folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite", se arată în comunicat.
În ultimele două luni, Gheorghe Coman ar fi solicitat diverse servicii şi foloase materiale necuvenite din partea unui membru al conducerii Direcţiei Sanitar-Veterinare Buzău, în schimbul menţinerii acestuia în funcţie. Săptămâna trecută, preşedintele PC Buzău i-ar fi cerut aceluiaşi membru să achite 3.140 de lei, jumătate d