Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro a "sărit" peste 4,48 lei

Publicat in Bursa, vineri 20 decembrie 2013 ·

Euro s-a apreciat ieri, faţă de leu, cu 0,57 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4806 lei/euro.

În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,4825 - 4,4850, peste nivelul de miercuri seară, când schimburile se perfectau la 4,4800 - 4,4815 lei/euro.

În debut, euro a fost cotat la 4,4770 lei, iar primele transferuri au dus cursul până la 4,4750 lei/euro. Ulterior, cotaţiile au urcat peste 4,48 lei/euro, iar maximul zilei a fost 4,4850 lei/euro.

Monedele din regiune s-a depreciat şi ele, comparativ cu euro, cu 0,3%, în cazul forintului, respectiv 0,1%, în cazul zlotului, ne-au declarat dealerii.

Diminuarea înregistrată de leu faţă de moneda europeană, de 0,2%, arată că detensionarea situaţiei politice locale a compensat parţial efectele deciziei Fed de a reduce programul de achiziţii de obligaţiuni, de la 85 miliarde dolari pe lună la 75 miliarde dolari pe lună, potrivit surselor din piaţă.

Dolarul a urcat, la rândul său, ieri, comparativ cu şedinţa de tranzacţionare precedentă, câştigând 2,06 bani în faţa leului. Banca Centrală a afişat un curs de referinţă de 3,2755 lei/dolar.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,6591 lei/franc, acesta coborând de la 3,6609 lei/franc, nivel atins în şedinţa precedentă.

Gramul de aur a fost cotat, ieri, la 126,93 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa anterioară, de 129,04 lei.

Alexandru Sârbu Euro s-a apreciat ieri, faţă de leu, cu 0,57 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4806 lei/euro.

În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,4825 - 4,4850, peste nivelul de miercuri seară, când schimburile se perfectau la 4,4800 - 4,4815 lei/euro.

În debut, euro a fost cotat la 4,4770 lei, iar primele transferuri au dus cursul până la 4,4750 lei/

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum 40 minute
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

Accident între un TIR și un autocar plin cu copii ucraineni, la Constanța. Patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, 17 iunie, după un accident între un TIR şi un autocar cu 57 de cetățeni ucraineni, dintre care 42 minori. În urma evenimentului, patru persoane au fo

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia. Oficialul a mers cu un zbor comercial spre Tokyo

News.ro acum 2 ore
Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat, duminică, obligându-l pe prim-ministru să ia un zbor comercial, a confirmat, luni, biroul acestuia, citat de Reuters. L

Premierul Ciolacu merge la meciul România-Ucraina

Mediafax acum 32 minute
Ciolacu merge în Bavaria în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. La ora 16.00, ora României, Ciolacu va participa la Campionatul European de Fotbal 2024, meciul România-Ucraina, pe Allianz Arena, în München. Seara, C

Prognoza meteo pentru luni, 17 iunie la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Luni, 17 iunie 2024, vremea la Constanța va fi marcată de temperaturi ridicate și condiții meteorologice variate. Temperatura maximă va atinge 29°C, creând un mediu cald, specific sezonului estival. Umiditatea va fi de 54%, oferind un confort termic

Rețele Electrice Dobrogea Întreruperi de curent în Constanța, luni, 17 iunie 2024

Ziua Constanta acum 40 minute
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele car

Anglia învinge cu emoţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum o ora
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

Mesajul lui Edi Iordănescu înaintea debutului naționalei la EURO 2024: „Putem vorbi de obiectivul de a ieşi din grupă”

Gandul acum 39 minute
Edi Iordănescu, selecţionerul echipei naţionale a României, a vorbit despre meciul cu Ucraina, primul al tricolorilor la EURO 2024. Echipa naţională joacă meciul cu Ucraina luni, de la ora 16:00, la Munchen, fiind prima partidă a tricolorilor la Cam

Armata israeliană avertizează cu o escaladare după intensificarea tirurilor de artilerie ale Hezbollah. „Ar putea avea consecinţe dezastruoase”

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a avertizat duminică, 16 iunie, că intensificarea tirurilor de artilerie din partea Hezbollahului libanez împotriva Israelului ar putea declanşa o escaladare periculoasă, relatează AFP. Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armate

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°