Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reghecampf: Am fost echipa mai bună, ne-am creat foarte multe ocazii şi am marcat doar trei goluri

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 19 decembrie 2013 ·

Tehnicianul stelist Laurenţiu Reghecampf a declarat, miercuri seară, după victoria cu Astra Giurgiu, scor 3-1, în etapa a XIX-a a Ligii I, că echipa sa a fost mai bună şi jucătorii săi ştiu să gestioneze partidele jucate din trei în trei zile. “A fost un meci în care cred că am fost echipa mai bună, ne-am creat foarte multe ocazii şi am marcat doar trei goluri. Urmează un meci cu Giurgiu, Astra Giurgiu sau cum se numesc. Răspunsul nostru la toate declaraţiile care au fost săptămâna asta l-am dat pe teren, iar la următorul meci veţi vedea o echipă mult mai bună a Stelei. Cel mai mare deserviciu şi l-au făcut când au dat acele declaraţii, iar pentru noi a fost foarte uşor să pregătim acest meci. S-a văzut diferenţa de experienţă. Eu spun tot timpul că în fotbal trebuie să ne respectăm. În România nu se întâmplă asta”, a declarat Reghecampf, care a precizat că la meciul de sâmbătă va conta foarte mult absenţa lui Pintilii: “E păcat că a fost eliminat, nu înţeleg de ce a luat primul galben”. Reghecampf a precizat că echipa sa ştie să gestioneze meciurile din trei în trei zile, deoarece este “bine pregătită, cu un antrenor foarte bun”. “Ştim să gestionăm meciurile din trei în trei zile, acum să vedem dacă ştiu şi ei. Faţă de ultimul meci, Astra a schimbat cinci jucători şi tot nu au făcut faţă Stelei. Steaua este o echipă bine pregătită, cu un antrenor foarte bun. Georgievski are un şurubel în picior. Uneori se recuperează mai greu, iar săptămâna asta trebuie să se opereze. El a avut o perioadă mai slabă, dar este un jucător important în continuare”, a adăugat tehnicianul stelist. Fomaţia Steaua a învins, miercuri, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Astra Giurgiu, într-un meci contând pentru etapa a XIX-a a Ligii I. Pentru Steaua au marcat Ad. Popa ’16, Gardoş ’75 şi Piovaccari ’82, în timp ce pentru Astra a înscris Budescu ’50. Tehnicianul stelist Laurenţ

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 8 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°