Poliţiştii din Nădlac şi cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au depistat, miercuri, aproximativ 24.000 de kilograme de porumb boabe care a fost comercializat şi transportat ilegal.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad informează că: „În cadrul acţiunilor pentru prevenirea şi descoperirea ilegalităţilor în domeniul transportului şi comercializării cerealelor, a produselor de panificaşie şi a produselor congelate din carne, produse accizabile, în cursul zilei de miercuri, a fost depistat un ansamblu auto TIR, în care era transportată cantitatea de 23.980 de kilograme de porumb boabe, vândut şi expediat de o societate comercială din Arad către o societate din Italia. La controlul efectuat asupra documentelor de însoţire, s-a constatat că această cantitate de cereale a fost comercializată şi transportată fără îndeplinirea prevederilor legale, respectiv fără să fie însoţită de contract de vânzare-cumpărare şi factură fiscală”.
Firma expeditoare a fost sancţionată de poliţişti cu o amendă în valoare de 3.000 de lei iar porumbul, în valoare de aproximativ 14.000 de lei, a fost confiscat.
Vă mai recomandăm: Poliţia a confiscat trei camioane cu 87 de tone de porumb
Şase tone de floarea-soarelui şi porumb, fără acte, confiscate de poliţiştii olteniţeni