Andrés Barba s-a născut la Madrid, în 1975. Este licenţiat în Literatură spaniolă şi Filosofie la Universitatea Complutense din Madrid. Debutează la doar 20 de ani cu romanul El hueso que más duele. Încă de la început, criticii i-au remarcat tonul autentic, stilul realist şi modul special de a înţelege relaţiile interumane. „La Hermana de Katia”(2001), cel de-al doilea roman al său, a fost finalist al premiului Heralde de Novela. Romanul a apărut în limba română la Editura Vellant, în 2009. Autenticitatea rămâne principala caracteristică a stilului şi în următoarele volume ale lui Barba: Ahora tocad música de baile (2004), Versiones de Teresa (2006), Las manos pequeñas, versiunea românească a romanului apărând la Editura Vellant în 2012. A mai scris Agosto, octubre (2010) şi Ha dejado de llover (2012).
Recent, aceeaşi editură a publicat o nouă carte de Barba, pe care vă invităm s-o citiţi; de această dată este vorba de volumul Buna intenţie. Traducerea celor trei volume aparţine subsemnatei. (L.V.R.)
Luminiţa Voina-Răuţ: Andrés, spunea Julio Cortázar că, în viziunea lui, povestirea este ca fotografia, iar romanul aidoma filmului. Tu eşti deopotrivă autor de povestiri şi de romane. Ai publicat deja două volume de povestiri insolite, Buna intenţie şi A încetat ploaia, fiecare povestire fiind ca un mini-roman, mă înşel cumva?
Andrés Barba: De fapt, mie îmi place să cred că nu scriu povestiri, ci „nouvelles”, cu suflul unui roman adevărat, dar cu mai puţine personaje şi cu acţiunea centrată pe o situaţie anume. „Povestirea” nu mă interesează foarte mult, mi se pare un gen prea scurt, care-mi dă permanent senzaţia că nu-ţi lasă timp de nimic; totul se reduce la relatarea unei întâmplări, în cel mai bun caz. Eu vreau ca textele să fie ambigue, iar pentru ca ambiguitatea să fie efectivă, e nevoie de întindere.
LVR: Sentimentul
