Anul acesta şi-au încetat apariţia cîteva reviste, voi tocmai lansaţi; de unde acest entuziasm?
Am mers la tipografie cu Radu Manelici, art director-ul nostru, marţi, să-l susţin moral şi să văd şi eu ce se-ntîmplă exact acolo. Era noapte şi eram amîndoi obosiţi, dar abia atunci intra revista la tipar, căci e sezonul calendarelor şi al agendelor. Mi-a trecut orice oboseală odată ajunsă acolo. Toată maşinăria arată ca o omidă imensă metalică sau ca o locomotivă cu abur, un animal puternic şi încins. De ea erau sprijinite plăcile cu tuşele lor indigo, patru pentru faţă şi patru pentru spate: radiografii în cerneală. Cele folosite şi puse deoparte erau extenuate, ca nişte vînătăi gălbui puţin trecute. Nenea de la tipografie avea un birou ca un şevalet modern şi o lupă mică, prin care se uita în toate colţurile paginilor ce ieşeau din gura omidei. Ştiam revista pe dinafară, fiecare cuvînt şi imagine din ea, şi totuşi, cînd am văzut primele pagini, m-am emoţionat ca la maternitate. Mi-am trecut degetele pe curbele fonturilor, pe hîrtia atît de plăcută la atingere. E un obiect superb, de colecţie. Ţi-am răspuns?
Care e relaţia dintre site-ul SUB25 şi aceste caiete?
Revista online e ca serile în care ieşi la o bere sau un vin cu prietenii, te simţi bine, discuţi, flirtezi. Caietele sînt ca relaţiile mai serioase, cînd chemi oamenii la tine acasă şi vă prinde dimineaţa vărsîndu-vă sufletul unul altuia. La bere, te hlizeşti pe tema unui personaj literar de care ai fost amorezat în liceu, iar pe canapea, la tine acasă, povesteşti cum ai lucrat la videochat ca să te-ntreţii în facultate.
Ce au/vor avea caietele SUB25 şi n-au alte reviste?
Cred că găseşti acolo o combinaţie de umor, frivolitate şi (auto)ironie care e foarte proprie SUB25. Caietele SUB25 nu sînt cuminţi. Nici ca design, nici ca mod în care se apropie de subiecte. Şi mai e ceva. E un
