Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu mijlocasii in aparare!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 19 decembrie 2013 ·

Stegarii incheie anul cu o deplasare la malul marii, pentru meciul cu Sageata Navodari. Nu mai e timp sa ne plingem de mila dupa infringerea cu Pandurii de acasa, nu mai e timp sa ne uitam la clasament cu deznadejde!

Jucam impotriva unor contracandidati la retrogradare si avem nevoie de punct(e) ca sa nu raminem in urma. E o diferenta de trei puncte in favoarea celor de la Sageata si in cazul nefericit al unei infringeri, s-ar distanta periculos, nu decisiv. Ocupam primul loc retrogradabil si orice punct conteaza. Problema cea mare este ca suferim la capitolul aparare, nu numai prin faptul ca primim multe goluri, ci si pentru ca la acest meci nu vom avea nici un fundas central de meserie, cel putin din cei care au evoluat pina acum: Machado, Oltean, Ionescu. Astfel, Ilie Stan trebuie sa improvizeze si vom vedea o aparare inedita, cel mai probabil formata din doi mijlocasi centrali!

Madeira si Santos sunt favoriti pentru a ocupa aceste posturi, dar n-ar fi exclus sa-l vedem si pe Potecu in teren. O alta problema o reprezinta mijlocul terenului. Nici un mijlocas nu a dat randamentul corespunzator in ultimele partide. Daca acum citeva saptamini (luni) il laudam pe Aganovic, pentru partidele bune si implicarea in joc, situatia s-a schimbat. Mijlocasul croat este o copie palida a celui care impresiona in meciul de Cupa cu CFR Cluj. In conditiile in care doi mijlocasi centrali vor lua loc in defensiva, solutiile lui Stan sunt limitate. Cel mai probabil va folosi un mijloc cu Mateiu si Dias, iar benzile sa fie formate din Tatar si Surdu. N-ar fi exclusa nici o schimbare de sistem de joc, mai ales pentru ca jocul cu doua virfuri n-a avut rezultate deosebite. Poate ar fi indicata trecerea lui Buga in banda si mutarea lui Romica in pozitia de atacant...

Daca se va opta pentru 4-4-2, Fonseca poate fi celalalt om din atac. Nici el nu a rupt gura tirgului,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 14 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum 2 ore
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tensiuni după Inter D'Escaldes - FCSB » Campioana a primit „interzis”

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
, deși a pierdut manșa a doua a turului 1 preliminar, în deplasarea din Andorra, scor 1-2, contra celor de la Inter D'Escaldes. La finalul partidei, campioana României a primit „interzis” la conferința de presă.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 9 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°