Când un actor de comedie tace, lumea este un pic mai tristă. Când un actor de comedie pleacă, aşa cum se spune, într-o lume mai bună, lumea de aici rămâne cu amintirea unor momente frumoase şi efemere. Actorul Nae Lăzărescu a plecat, iar această despărţire de publicul său, de oamenii pe care i-a iubit şi de care a fost iubit, a lăsat acum, în pragul Sărbătorilor, impresia că uneori deciziile Divinităţii sunt nedrepte. Au rămas, pentru totdeauna, cuvintele actorului, spuse pentru ziarul "ring", într-unul dintre ultimele interviuri pe care artistul le-a acordat.
Domnu` Nae, se vorbeşte prin târg că vă place mult fotbalul. Dar de jucat aţi jucat vreodată la vreo echipă?
Am jucat fotbal, dar nu la profesionişti. Am făcut călărie obstacole la profesionişti. În 1952, m-a dus vărul meu la curse, era hipodromul atunci, răspundea Felix Ţopescu de cai. Nu prea mi-a plăcut, aşa că ne-am dus la meci. Avea meci CFR-ul cu o echipă din Ardeal. Jucau Tache Macri, Bazil Marian, care reintrase în activitate după o lungă perioadă de recuperare, după o grea operaţie la genunchi, Filotti şi mulţi alţii. Îl ţin minte pe nea Tache, a venit la noi în cabină acum vreo cinşpe ani, era trecut de 70, că era prieten cu tata. Era o piticanie de om şi a sărit fără să se pregătească cu capul în bec. M-a întrebat ce părere am de isprava lui.
Să înţeleg că ţineţi cu Rapidul!
Ţin cu Rapidul din `52. De atunci m-am convins că dacă nu vrea mingea să intre în poartă, păi, atunci, nu intră. Am chiar o superstiţie legată de treaba asta. Păi, când ţii cu Rapidul, te poţi aştepta la orice. Azi poate s-o bată pe Real Madrid la scor de maidan, şi mâine poate să o bată Foresta Fălticeni s-o asculte cu urechea. Aşa e Rapidul. Ţin minte, când a luat campionatul în ’67, a jucat cu Steaua, care bătea atunci tot ce exista, şi a câştigat Rapidul cu 2-0
