Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia preşedintelui Tadjikistanului conduce maşini furate din Germania

Publicat in Adevarul, joi 19 decembrie 2013 ·

Anchetatorii germani au localizat aproximativ 200 de maşini furate în Tadjikistan, iar unele dintre acestea sunt conduse de membri ai familiei preşedintelui Emomali Rahmon, afirmă cotidianul Bild, citat de AFP.

Cu ajutorul sistemului GPS, anchetatorii germani, autorizaţi de Parchetele din Berlin şi din Kaunas, din Lituania, au descoperit în Tadjikistan aproximativ 200 de maşini furate, a explicat purtătorul de cuvânt al autorităţilor judiciare din Berlin, Lisa Jani, confirmând informaţiile publicate de Bild.

Poliţiştii au descoperit în fosta republică sovietică 93 de maşini marca BMW înmatriculate iniţial în Germania, potrivit cotidianului german.

Senatorul oraşului Berlin însărcinat cu justiţia, Thomas Heilmann, a avertizat Ministerul de Externe într-o scrisoare din 23 mai. "Majoritatea maşinilor se află în posesia unor persoane care au legături economice sau de familie cu familia preşedintelui tadjik", se arată în scrisoarea trimisă de senatorul Thomas Heilmann.

Potrivit Bild, ambasadorul Tadjikistanului la Berlin a fost convocat la Ministerul german de Externe, dar acesta a refuzat să comenteze informaţiile, afirmând doar că discuţiile cu partea tadjikă au vizat teme privind cooperarea în lupta împotriva criminalităţii organizate.

Ambasada Tadjikistanului la Berlin nu a reacţionat la aceste informaţii.

Autorităţilor locale li s-a cerut să confişte maşinile, însă solicitarea nu a fost pusă în practică.

Potrivit Bild, ancheta lansată la Berlin nu a fost pe placul autorităţilor de la Duşanbe. Ministrul tadjk de externe şi-a anulat în ultimul moment o vizită programată pentru luna octombrie la Berlin, aflând că autorităţile germane intenţionau să abordeze situaţia în cadrul discuţiilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°