Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzătorii ilegali de petarde au împânzit Clujul

Publicat in Ziua de Cluj, joi 19 decembrie 2013 ·

Dealerii de petarde au împânzit Piaţa Mihai Viteazu din Cluj-Napoca. Chiar dacă vânzarea lor este reglementată prin lege, trecătorii sunt abordaţi, iar comercianţii le oferă pe ascuns un adevărat arsenal de artificii. O echipă Realitatea TV a negociat cumpărarea de unor petarde în plină stradă. Poliţiştii spun că au confiscat iarna aceasta circa 3.000 de astfel de dispozitive explozive.

Nici nu am ajuns bine în piaţa Mihai Vitezul că am şi fost abordaţi de un bărbat care ne-a oferit petarde. Nu le ţine la el, dar ne asigură că are sufiecinte, iar dacă vrem să cumpărăm ne duce la locul unde sunt depozitate. Preţurile variază în funcţie de câte ori explodează o petardă. Cele cu 5 puşcături costă 45 de lei setul de o sută de bucăţi. "La două puşcături ai cu 35 de lei şi la trei, la 40 de lei. Şi alea simple, la 3 lei, dacă iei mai multe", spune vânzătorul.

Comerciantul ne spune că are şi artificii. "Alea sunt 12 tuburi în set. Acuma depinde la câte culori, la 10, la 15, la 20, la 40, la 60". Vânzătorul de petarde spune că onorează comenzi la orice oră, iar pentru asta ne-a lăsat chiar şi numărul de telefon.

Reporter: Deci, când vreau vin, vă găsesc aici?

Vânzător: Îţi las un număr de contact?

Reporter: Da, lăsaţi

Vânzător: Şi dacă nu-s aici nu-i problemă, că vin şi zic unde să ne întâlnim.

Pe tot parcursul discuţiei, vânzătorul a fost foarte atent pentru a nu fi prins de poliţie.

Reporter: Umblă poliţia pe aici?

Vânzător: E plin.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie spun că efectuază controale în fiecare zi în pieţele din oraş. "Până în prezent poliţiştii au confiscat circa 3.000 de articole pirotehnice din categoria a II-a", spune purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Simona Vornicu. "De asemenea au fost constatate nouă infracţiuni la legea 126/1995 privind regimul materiilor

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 54 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 3 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°