Discovery Communications şi-ar putea creşte participaţia la grupul Eurosport de la 20% până la 49% până la sfârşitul anului, negocierile în acest sens fiind în curs de finalizare, a declarat, joi, Valentin Macovescu, director de Relaţii Internaţionale al Eurosport SAS.
Valentin Macovescu, director de Relaţii Internaţionale al Eurosport SAS, a participat, joi, la Bucureşti, la o întâlnire cu presa din România în care a prezentat planurile grupului Eurosport în următorul an pe piaţa audiovizualului românesc.
În acest context, Valentin Macovescu a vorbit şi despre negocierile purtate în prezent de compania media franceză TF1, care deţine în acest moment 80% din grupul Eurosport, şi compania Discovery Communications, care deţine 20% din grupul Eurosport.
"Compania mare Discovery a cumpărat 20% din acţiunile Eurosport. Ei astăzi sunt un parteneriat privilegiat pentru noi. Începând cu 20 noiembrie, compania Discovery şi compania TF1, proprietara a 80% din acţiunile Eurosport, au intrat în discuţii pentru a exercita cu un an de zile mai devreme dreptul lor de a urca la 49% din acţiunile Eurosport. Discuţiile continuă, astăzi suntem aproape de finalizarea acestora. Compania Discovery poate să îşi exercite dreptul şi TF1 poate să-i propună să urce până la 100% participaţia. Această opţiune era valabilă în decembrie 2014, dar Discovery a decis cu un an de zile mai devreme să îşi exercite acest drept şi au intrat în discuţii, discuţiile urmând să aibă o finalizare la sfârşitul lunii decembrie sau în ianuarie", a declarat Valentin Macovescu.
Discovery Communications a anunţat, în decembrie 2012, că va prelua 20% din grupul Eurosport (care include Eurosport International şi Eurosport France), deţinut de compania media franceză TF1, pentru o sumă de 170 de milioane de euro.
Totodată, ca urmare a încheierii acestui contract, Discovery are posibili