Celebra soprană Angela Gheorghiu, alături de Orchestra Naţională Radio, condusă de dirijorul Tiberiu Soare, a înregistrat la Sala Radio un concert extraordinar de Crăciun, care va fi transmis pe 24 decembrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural şi Radio România Muzical.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, evenimentul se va bucura şi de participarea a două apreciate coruri din România - Corul Naţional de Cameră Madrigal, dirijat de Voicu Popescu, şi Corul Accoustic, dirijat de Danie Jinga. Concertul este organizat de Primăria sectorului 3 şi Centrul cultural Casa artelor, în parteneriat cu Radio România şi Fundaţia Angela Gheorghiu.
Evenimentul este o urmare firească a succesului deosebit rezultat prin lansarea recentă a albumului "O, ce veste minunată!", înregistrat de soprana Angela Gheorghiu alături de Orchestra Naţională Radio, condusă de Tiberiu Soare. Una dintre cele mai importante reviste de muzică clasică din lume, The Gramophone, a elogiat apariţia materialului discografic ce cuprinde o parte dintre cele mai îndrăgite colinde tradiţionale româneşti, caracterizând interpretarea Orchestrei Naţionale Radio ca fiind una splendidă, alături de cea emoţionantă şi inegalabilă a Angelei Gheorghiu.
De asemenea, Angela Gheorghiu a primit din partea casei de discuri MediaPro Music discul de aur pentru vânzările primului său album de colinde româneşti, "O, ce veste minunată!".
Magia sărbătorilor va pătrunde aşadar de la Sala Radio în casele românilor, prin îndrăgite colinde şi cântece internaţionale de Crăciun, ca "Domnuleţ şi Domn din cer", "Noi umblăm şi colindăm", "Steaua sus răsare", "O, ce veste minunată", "Trei crai de la Răsărit", "Cantique de Noël" ("O, Holy Night") etc.
Pe lângă tradiţionalele colinde, seara va fi completată de o călătorie imaginară în tărâmul fermecat al "Spărgătorului de nuci". Pe muzica nemuritoare