IAŞI. După o stagiune desfăşurată într-un ritm ameţitor (câte teatre prezintă şase premiere într-un an?!), încheiată cu o Gală al cărei glamour a confirmat întoarcerea Operei din Iaşi în rândul teatrelor de elită, baletul pare să-şi tragă puţin sufletul.

Pe afiş întâlnim deocamdată lucrări „calde”, precum „Giselle”, sau reluări, precum „Cenuşăreasa”, montată în 2009 de către prim-balerinul şi coregraful Operei bucureştene Mihai Babuşka. Aducere aminte binevenită, dând publicului ocazia de a revedea spectacole relativ recente dar rămase în sertar o vreme, iar dansatorilor noi pe cea de a se integra rapid în companie.

Având ca suport muzica lui Serghei Prokofiev (într-o înregistrare de foarte bună calitate) şi urmărind libretul lui Mihai Babuşka după Nikolai Volkov, versiunea ieşeană este în bună măsură aceeaşi cu cea de la O.N.B., montată acum un deceniu. Scenografia, semnată tot de Adriana Urmuzescu, se dovedeşte a fi chiar mai potrivită unei scene de dimensiuni mai mici, în tablourile plasate în casa Cenuşăresei.

Ca şi la Bucureşti, „Cenuşăreasa” este un spectacol alert, în două părţi, în care sunt selectate doar unele momente din povestea lui Charles Perrault – evoluţiile celor patru Anotimpuri, de exemplu, devin un leitmotiv coregrafic – completate cu noi elemente de legătură, prin introducerea unor personaje de convenţie (cei doi Miniştri).

Ansamblul, mai puţin numeros şi cu o scriitură uşor simplificată, este adaptat şi el condiţiilor locale. Demnă de remarcat este multitudinea debuturilor, în aproape toate rolurile solistice şi modul cum o companie relativ redusă numeric se pliază pe cerinţele unei distribuţii destul de bogate.

Proaspăt venită, după doi ani petrecuţi ca solistă a Operei bucureştene, Maria Lozanova a dansat mai întâi timp de un deceniu la Opera Naţională din Sofia, unde a şi absolvit Liceul de Coregrafie. Aruncată l