Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a transmis o scrisoare președintelui Traian Băsescu, în care i-a solicitat să nu promulge modificările adoptate de Camera Deputaților cu privire la Codul Penal.
În scrisoare, șeful Ministerului Public susține că nu e de acord cu aceste modificări, aducând argumente juridice și arătând dificultățile de implementare pe care le-ar implica acestea.
Pe 10 decembrie, plenul Camerei Deputaților a adoptat un set de modificări la Codul Penal, prin care președintele României, deputații și senatorii sunt scoși din definiția „funcționarilor publici“, respectiv aleșii locali scapă de răspunderea penală atunci când atribuie contracte din bani publici propriilor familii.
În acest context, președintele Traian Băsescu a afirmat că va solicita Parlamentului rediscutarea proiectelor, acuzându-i pe parlamentari că prin respectivele modificări se „protejează“ și de emiterea unor hotărâri care, „eventual, întâmplător, li s-ar potrivi lor și familiilor lor, în mod deosebit când vorbim de atribuire de contracte pe bani publici“.
„Dacă ar intra în vigoare aceste modificări la Codul Penal, din câte știu peste 30 de parlamentari ar răsufla ușurați, dintre care opt se află deja în instanță, ca urmare a investigațiilor ANI. Știu că nu este foarte departe de cifra de 60 de aleși locali, care sunt, de asemenea, într-un proces avansat de investigare la ANI. Sunt foarte multe dosare în derulare la DNA, sunt procese pe rolul instanțelor care vizează demnitari. Toate acestea ar trebui stopate imediat și nu știu dacă prin diverse artificii și cei care sunt încarcerați în prezent nu ar putea să beneficieze de schimbarea Codului Penal pentru infracțiuni de mită, de corupție, de abuz în serviciu, și să devină liberi pentru a candida la europarlamentare sau la alegerile din 2016“, spunea șeful statului în ziua adoptării proiectului d