Iulian Ceia, liderul grupării acuzate de trafic de obiecte antice în dosarul brăţărilor dacice, a fost condamnat la şapte ani de închisoare de Curtea de Apel Alba Iulia, arată un comunicat de presă remis redacţiei.
Totodată, ceilalţi 11 inculpaţi din acest dosar au fost condamnaţi pentru infracţiuni legate de traficul de obiecte de patrimoniu şi asociere în săvârşirea unor infracţiuni, la pedepse cuprinse între trei ani şi zece ani de închisoare.
Conform documentului citat, decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Persoanele acuzate în acest dosar au fost judecate pentru că ar fi efectuat săpături ilegale în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, de unde ar fi descoperit şi traficat ilegal, printre altele, şi 15 brăţări dacice de aur. Cea mai mare pedeapsă, de 12 ani de închisoare, i-a fost aplicată lui Iulian Ceia.
F.A. Iulian Ceia, liderul grupării acuzate de trafic de obiecte antice în dosarul brăţărilor dacice, a fost condamnat la şapte ani de închisoare de Curtea de Apel Alba Iulia, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

F.A.