Descendentul a nu mai puțin de 11 domnitori moldoveni și valahi, Ion Ghica avea să aibă o carieră demnă de celebrii săi înaintași, a căror descendența princiară a fost recunoscută de însuși împăratul Leopold I. Revoluționar, prinț, politician și diplomat, Ion Ghica are meritul de a fi pledat cauza unirii românilor de la Constantinopol până la Londra. Cariera sa diplomatică avea să fie încununată cu succes, iar cea politică cu o oarecare reușită. Începuturile Născut în București la 12 august 1816, învățătura lui Ion Ghica avea să înceapă tocmai în perioada în care se înfruntau în capitala Țării Românești vechea tradiție a școlii grecești, susținută de domnii fanarioți, și școala nouă românească introdusă de Gheorghe Lazăr.[1] Studiază franceza la Colegiul Sfântul Sava unde îi are colegi printre alții pe C A. Rosetti și Grigore Alecsandrescu. La 28 august 1832. i se eliberează un certificat în care se spune că a urmat cu multă silință cursul public de aritmetică,precum și învățăturile umanioare,ieșind pe locul întâi cu primam cum eminentia. Continuă studiile la Sfântul Sava, obținând certificatul în învâțătura trigonometriei și a topografiei practice, certificatsemnat chiar de Petrache Poenaru. La colegiu, Ion Ghica îl întâlnește pe Nicolae Bălcescu, cu trei ani mai tânăr decât el. Ulterior, studiază la Paris, unde obține bacalaureatul în litere și matematică, după care urmează cursurile Școlii de mine. În 1843 devine profesor de economie politică la Academia Mihăileană de la Iași. Revoluția de la 1848 Ion Ghica devine membru al societății secrete „Frăția” și publică și editează în revista unionistă „Propășirea” din 9 ianuarie 1844 până la suspendarea acesteia la 29 octombrie în același an. La 2/14 martie 1848, cu întârziere de câteva zile, ajunge și la București marea veste a izbucnirii revoluției din Franța, detronarea lui Ludovic-Filip, proclamarea republicii. Veste