Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moş Crăciun şi clasa politică!

Publicat in Bursa, vineri 20 decembrie 2013 ·

În marea lui generozitate, Moş Crăciun aduce cadouri la toată lumea, mai mari sau mai mici, după buget, am fi tentaţi să spunem, dar în ultimele zile ne-am lămurit cum stă treaba cu bugetul, aşa că ne ferim să-l mai invocăm de teamă să nu ne trezim cu o nouă taxă.

Anul acesta îl rugăm pe darnicul Moş să facă o excepţie, de dragul nostru, al muritorilor de rând, şi să nu ofere absolut nimic politicienilor. Chiar nu merită după toate dezamăgirile pe care ni le-au oferit în acest an. Nu a existat formaţiune sau alianţă să nu ne fi servit un mic prilej de insatisfacţie. 2013 a fost anul în care clasa politică a ratat toate momentele importante, excelând în bâlbe, maşinaţiuni şi compromisuri, totul pentru a-şi menţine actualele posturi călduţe sau în speranţa obţinerii unora noi. Am asistat neputincioşi la un festin de legi cu dedicaţie, decizii luate şi apoi întoarse, trocuri din cele mai bizare, trădări sinistre pe ruta clasicului traseism, toate învelite într-o glazură de minciună care nici măcar nu mai provoacă roşeaţă în obraji. Preşedintele are atitudine de prim-ministru, premierul se comportă ca un viitor locuitor la Palatul Cotroceni, opoziţia e ultra-înţelegătoare cu puterea, iar partidele din arcul guvernamental fac opoziţie unul altuia, tot acest amalgam de neînţeles provocând pierderi - financiare, dar şi de imagine - pe bandă rulantă. E uimitor să vezi oameni care, în timp ce îşi umplu propriile buzunare, încearcă să te convingă că toate eforturile lor sunt canalizate exclusiv pentru binele general, un bine care de la o zi la alta se simte tot mai rău.

Cum probabil Moşul, mai înţelegător decât putem noi să înţelegem, va trece totuşi cu sania trasă de reni şi pe la vilele aleşilor, ca să nu rămânem mai prejos ar trebui să ne mobilizăm şi să oferim promisiunea unor viitoare cadouri. Nu acum, ci cu ocazia celor două scrutine, când putem să dăm fiec

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 38 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 15 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 37 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 49 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°