Închideţi ochii şi imaginați-vă cum ar fi să nu cunoști vreodată chipul mamei, al tatălui.
Să mergi prin pădure primăvara și să nu știi cum arată copacii înfloriți.
Să nu fi văzut niciodată o floare. Bradul de Crăciun împodobit. Parcul plin de frunze, toamna.
“Este un exemplu pentru studenții noștri, pentru facultatea noastră”
La 22 de ani, Magdalena Iurescu, o tânără nevăzătoare din comuna Bilca, a reușit o performanță extraordinară
Studentă în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Magda, cum îi spun cei dragi, a absolvit anul acesta două specializări în cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării: română-italiană şi engleză-română. Şefă de promoţie.
“Este un exemplu pentru studenții noștri, pentru facultatea noastră”, declara decanul Facultății de Litere, Luminiţa Elena Turcu, la unison cu restul cadrelor didactice universitare care au avut-o studentă pe Magda.
Da, Magda este un exemplu. Pentru noi toţi. Un copil care şi-a depăşit handicapul şi care ne arată tuturor că se poate, indiferent cum te lasă Dumnezeu pe pământ.
„Magda cu siguranţă a fost cea mai bună studentă pe care am avut-o eu vreodată în cei 11 ani de când predau eu la această facultate”, e de părere Ciprian Popa, lector doctor în cadrul Facultăţii de Litere Suceava.
Magda nu putea să vadă cursurile, să citească bibliografia sau să urmărească explicațiile profesorului la tablă. Însă putea să audă şi cu un reportofon îşi înregistra practic toate discuţiile din sala de curs, iar când ajungea acasă le asculta. O dată, de două ori, de trei ori... până le memora.
Mama ei, Olimpia Iurescu, o aducea la cursuri și o aștepta seara pe holurile universităţii, iar, odată ajunse acasă, o ajuta pe Magda la învățat: îi citea cursuri, bibliografie şi se înregistra pe reportofon. Ea era, dacă vreţi, ochii fiicei sale.
Iar Magda a făcut-