Fostul președinte al României Ion Iliescu consideră că Uniunea Social Liberală a reprezentat o "reușită politică", adăugând că ar fi păcat ca această uniune să nu se consolideze pe viitor, informeaza Agerpres.
Ion Iliescu a declarat miercuri, cu prilejul simpozionului omagial "Revoluția română din decembrie 1989 în contextul european", că speră ca liderii USL să găsească înțelepciunea necesară pentru a depăși momentele tensionate din ultimele zile.
"Am văzut cu regret, dar eu sper să se depășească acest moment tensionat, pentru că nu este folositor nimănui. USL a fost o reușită politică și e păcat să nu se folosească în continuare, să nu se consolideze chiar această cooperare a forțelor politice care și-au asumat răspunderea guvernării. Sunt încrezător că până la urmă se va depăși. Se poate, cu înțelepciune se poate", a spus Ion Iliescu.
Acesta a reamintit opoziția pe care a întâmpinat-o ca președinte al României din partea politicianului Corneliu Coposu, la începutul anilor '90.
"Vă amintesc că am avut momente tensionate și la începuturile noastre, după Revoluție, și eram doi adversari remarcabili — domnul Coposu și cu mine. Era foarte aspru, dar am găsit calea dialogului. Nu s-a întâmplat ca vreodată să îl invit pe domnul Coposu la un dialog și să nu vină. Nu s-a întâmplat ca să dorească să se întâlnească cu președintele țării, funcție pe care o aveam atunci, și să nu aibă mereu ușa deschisă", a mai spus Iliescu.
Referitor la discuțiile apărute între cei doi co-președinți ai USL, Victor Ponta și Crin Antonescu, fostul președinte a susținut că adversități pot apărea și în cadrul aceleiași formațiuni politice, dar "înțelepciunea trebuie să treacă peste".
"Altminteri, toți avem orgolii și nu știm să le înfruntăm", a mai adăugat Iliescu.
Acesta a ținut să precizeze că a apreciat modul în care cei doi lideri ai USL au cola