Scris de Valentin Rusu - Au fost de multe ori probleme cu medicamentele compensate şi gratuite, mai ales dacă vorbim de cele destinate bolilor grave, cum ar fi cancerul. Acum însă, la final de an 2013, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş spune că banii s-au dat pentru aceste medicamente gratuite şi compensate, deşi datorii către farmacii au tot fost, în acest an, iar bolnavii de cancer erau nevoiţi să-şi aştepte alinarea pe liste… ale durerii, tocmai pentru că aceste datorii nu au fost plătite.
„Având în vedere datoriile foarte mari către farmacii, care împiedicau buna desfăşurare a activității farmaciilor şi limitau accesul asiguraţilor la medicamente, s-au alocat la nivelul judeţului Timiş, pe parcursul anului 2013, fonduri pentru ca toţi bolnavii să poată beneficia fără întrerupere de medicamente compensate şi gratuite, inclusiv medicamente gratuite pentru cancer”, a spus a prof. univ. dr. Victor Dumitraşcu, preşedinte–director general CJAS Timiş.
Astfel, în anul 2013 s-au plătit pentru medicamente compensate şi gratuite, inclusiv medicamente gratuite pentru cancer, aproximativ 290 de milioane de lei, din care 81,6 milioane pentru tratamentul bolnavilor cu cancer, faţă de 58,6 milioane plătite pentru aceştia în 2012. Peste 400 de pacienţi primesc gratuit tratament oncologic la nivelul judeţului Timiş, iar în luna septembrie 2013, pentru prima dată, lista de aşteptare pentru medicamente gratuite pentru cancer a fost redusă la zero.
Până în acest an, bolnavii erau trecuți pe liste de așteptare ca să primeacă medicamentele de care aveau nevoie, pentru că existau datorii foarte mari către farmacii.