Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin: Acordul cu Ucraina nu e îndreptat contra Uniunii Europene

Publicat in rfi, joi 19 decembrie 2013 ·

Rusia a trebuit să ajute Ucraina ca „ţară-soră” şi pe ucraineni ca pe un „popor-frate”. Este ceea ce a declarat joi Vladimir Putin, în discursul anual asupra stării naţiunii. Cu alte cuvinte, liderul de la Kremlin ar vrea să se înţeleagă că ajutorul de 15 miliarde de dolari promis Kievului nu este îndreptat contra Uniunii Europene.

„Spunem adesea că este un popor-frate, o ţară-soră. Ei bine, atunci trebuie să acţionăm ca nişte rude apropiate”, a explicat Vladimir Putin. Preşedintele rus fusese întrebat pe tema celor 15 miliarde de dolari şi a unei diminuări cu o treime a preţului gazelor naturale, acordate marţi de către Rusia Kievului.

De asemenea, liderul de la Kremlin a insistat că Rusia nu se opune ca Ucraina să semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană, cât timp acest document nu afectează economia Federaţiei Ruse, relatează Vocea Rusiei. „În niciun fel ajutorul nu are legătură cu protestele de pe Maidan ori cu negocierile Ucrainei cu blocul comunitar”, a mai explicat preşedintele rus.

Această asistenţă economică substanţială acordată Kievului nu e o formă de presiune, ci a fost dictată de faptul că Ucraina e într-o situaţie politică şi economică dificilă, a explicat Vladimir Putin. „Vă voi spune fără niciun strop de sarcasm: auzim de atâtea ori sintagme precum ţară-soră şi popor-frate şi vedem în ce situaţie dificilă e Ucraina. Ea a fost cauzată de o sumă de circumstanţe şi motive. Este însă o situaţie obiectivă. Iar dacă spunem că e o naţiune soră, atunci trebuie să ne comportăm ca nişte rude apropiate şi să sprijinim poporul ucrainean aflat în această situaţie dificilă”. Putin a refuzat să răspundă unei întrebări directe legate de eşecul de a convinge Ucraina să adere la uniunea vamală constituită de Rusia cu Kazahstan şi Belarus.

Reamintim, ieri, premierul Ucrainei a apărat acordul încheiat de ţara sa cu Rusia. Acordul "

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 48 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 36 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 29 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 55 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 29 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 41 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°