Nu vreau să comentez vorbe, sunt alţii mult mai bine pregătiţi pentru asta. În analiza politică, ceea ce contează este analiza faptelor şi a efectelor faptelor (exemplu de diferenţă: dacă spui că ieşi de la guvernare, dar nu o faci, e doar vorba, utilă pentru ratinguri TV, dar fără efect faptic, instituţional).
Sunt câteva fapte care merită notate, pe acest final de an, care marchează un 2013 oarecum disonant. În jocul de putere dintre cei trei (Băsescu, Ponta, Antonescu), trebuie să analizăm şi modul în care îşi folosesc funcţiile pe care le au pentru a puncta.
- Traian Băsescu începuse anul cu un control total pe justiţie, pe CSAT şi pe politica externă a României. Atât îi rămăsese după ce, pe rând, anul trecut, a pierdut majoritate parlamentară, Guvern, aleşi locali şi chiar partid. Pe parcursul anului, a pierdut preeminenţă pe politica externă (ba chiar a fost marginalizat, dacă vedem cine cu cine s-a întâlnit anul acesta), a pierdut monopolul pe justiţie (unde tabăra USL a punctat prin înlăturarea lui Daniel Morar, prin echilibrarea balanţei la CCR şi chiar prin îndepărtarea procurorului Papici de o funcţie de conducere), iar CSAT a devenit irelevant (în condiţiile în care deciziile nu se mai pot lua decât în consens cu Guvernul). Pentru a compensa, preşedintele pare că foloseşte instituţia prezidenţială pentru a boicota cât poate (şi cât îi permite legea) actul de guvernare, întârziind legi, amânând promulgări şi făcând sesizări la Curte. După compromisul făcut de Ponta, care a cedat 3 luni în legătură cu aplicarea indexării accizei pe carburanţi, preşedintele a pierdut şi acest instrument (următorul buget va trebui promulgat de viitorul preşedinte). Pentru a simplifica, Traian Băsescu a pierdut, în acest an, şi mai mult. Mai are doar un an în funcţie până când îşi pierde imunitatea, iar resursele sale de putere depind, în prezent, de trei e
