Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul 2013, mai bun pentru CNAS Alba: buget mai mare pentru investigații medicale, rețete decontate, dispozitive medicale și programe de sănătate

Publicat in Alba24, joi 19 decembrie 2013 ·

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va beneficia anul viitor de peste 5 miliarde de euro pentru asistenţa medicală primară, medicamente, servicii medicale în ambulatoriul de specialitate şi spitale, îngrijiri la domiciliu şi îngrijiri paleative, dispozitive medicale, transmit reprezentanţii instituţiei. Cele mai importante creşteri bugetare pentru anul 2014 se regăsesc pe servicii medicale paraclinice, unde se va înregistra o creştere aproape dublă, la 750 de milioane de lei. În acest fel, asiguraţii vor avea posibilitatea să-şi facă analizele medicale recomandate de medic, gratuit, pe tot parcursul unei luni, fără a mai exista riscul de a se epuiza fondul în prima jumătate a lunii.

CNAS a alocat anul acesta suma de peste 800 de milioane de euro pentru plata datoriilor către furnizorii de medicamente. Achitarea acestor datorii este un important punct de plecare pentru ţinta vizată în 2014 de Cristian Buşoi, preşedintele CNAS, care a declarat că unul dintre obiectivele principale pentru anul viitor este ca instituţia pe care o conduce să nu mai înregistreze pierderi. În acelaşi timp, se doreşte monitorizarea şi transparentizarea serviciilor medicale de care beneficiază asiguraţii.

Reprezentanţii CJAS Alba precizează că, susţinând eforturile de revigorare a sistemului sanitar din România, Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Alba a reuşit să fie printre primele din ţară care a finalizat predarea bazei de date a asiguraţilor (persoane care realizează venituri din profesii libere, din dreptul de proprietate intelectuală, din dividende, din dobânzi şi din cedarea folosinţei bunurilor, din agricultură şi silvicultură, persoanele fără venit care se asigură la venitul minim pe economie) către ANAF, la începutul lunii octombrie, în condiţiile în care data limită a acestei operaţiuni este 31 decembrie 2013. Astfel, prin predarea ultimelor 13.890 de dosa

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 6 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 12 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 10 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 4 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 7 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°