Clubul "Prietenii bibliotecii", in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi, au derulat, ieri, la Spitalul de Copii Sf. Maria activitatea "Din suflet, pentru un zambet de copil". Elevi, cadre didactice si parintii au fost invitati sa faca daruri copiilor de la sectiile de oncologie si terapie intensiva ale unitatii medicale. "Sacul lui Mos Craciun a fost umplut cu jucarii, carti, rechizite, jocuri, dulciuri si hainute pentru 150 de copii. Darurile, in valoare totala de peste 10.000 lei, au fost oferite in acordurile colindelor interpretate de elevii Colegiului National de Arta Octav Bancila. Activitatea si-a propus promovarea voluntariatului, atat la nivelul institutiei, cat si la cel al comunitatii locale, consolidarea abilitatilor copiilor de a trai impreuna cu ceilalti intr-o societate unita si solidara, in care conteaza valorile umanitare, implicarea, angajamentul si responsabilitatea. Proiectul a fost coordonat de prof. Mihaela Apetroae, prof. Mihai Cezar Zaharia - inspectori de specialitate in cadrul ISJ si de Elena Cracana si Alina Tabacu - bibliotecare la Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir, alaturi de alte unitati de invatamant din judet", au precizat reprezentantii ISJ.
Clubul "Prietenii bibliotecii", in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi, au derulat, ieri, la Spitalul de Copii Sf. Maria activitatea "Din suflet, pentru un zambet de copil". Elevi, cadre didactice si parintii au fost invitati sa faca daruri copiilor de la sectiile de oncologie si terapie intensiva ale unitatii medicale. "Sacul lui Mos Craciun a fost umplut cu jucarii, carti, rechizite, jocuri, dulciuri si hainute pentru 150 de copii. Darurile, in valoare totala de peste 10.000 lei, au fost oferite in acordurile colindelor interpretate de elevii Colegiului National de Arta Octav Bancila. Activitatea si-a propus promovarea voluntariatului, atat la nivelu