16 clase de învăţământ profesional vor funcţiona, începând cu anul şcolar 2014-2015, în mai multe unităţi de învăţământ profesional şi tehnic din judeţul Olt. Calificările elevilor sunt în concordanţă cu cererea agenţilor economici parteneri.
Şcoala profesională a intrat în linie dreaptă, 16 astfel de clase fiind cuprinse în planul de şcolarizare pentru anul şcolar viitor, la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ, după cum a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, Felicia Man, inspectorul şcolar general al ISJ Olt.
„Pentru anul şcolar viitor, 2014-2015, unităţile de învăţământ profesional şi tehnic au cuprins în proiectul planului de şcolarizare 16 clase de învăţământ profesional. Le dăm tot concursul să le şi realizăm. Cert este că oferta educaţională a unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic este, de data aceasta, în concordanţă cu nevoile de angajare pe care şi le-au manifestat agenţii economici de pe platformele industriale ale judeţului Olt. Este vorba şi despre angajatorii din agricultură”, a spus Felicia Man.
Clase de şcoală profesională vor funcţiona la Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, Colegiul Economic „Petre S. Aurelian” Slatina, Colegiul Tehnic „Alexe Marin” Slatina, Colegiul Agricol „Carol I” Slatina, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Slatina, Colegiul Tehnic „Danubius” Corabia, Colegiul Tehnic „Matei Basarab” Caracal, Colegiul Tehnic Balş şi Liceul Tehnologic Văleni. Vera Rachină, inspector pentru învăţământul tehnic în cadrul ISJ, spune că după promovarea proiectului şcolii profesionale, au crescut cererile de înfiinţare de astfel de clase în unităţile de învăţământ profesional şi tehnic din judeţ.
„Este o creştere semnificativă. La Corabia era o singură clasă, iar acum s-au cerut două. A apărut, ca noutate, clasă cerută la Balş. Slatina a crescut foarte mult, cred că numai aici avem vreo 11 clase. S-a