Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reîncepe războiul dintre Robu şi Stoia?

Publicat in Ziua de Vest, joi 19 decembrie 2013 ·

După o lună de linişte, conflictul dintre primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi viceprimarul Traian Stoia pare să se reaprindă. Cei doi au avut o perioadă în care s-au duelat zilnic prin comunicate de presă, în luna noiembrie. Robu declarase că nu mai poate continua colaborarea cu Stoia, iar cei doi şi-au aruncat acuzaţii grave.

Totuşi, în data de 14 noiembrie, conducerea USL Timiş a pus batista pe ţambal, printr-un comunicat de presă plin de directive. Documentul menţiona cât se poate de clar: „Traian Stoia va retracta în termeni neambigui, printr-un comunicat de presă, afirmaţiile denigratoare pe care le-a făcut la adresa primarului Nicolae Robu, ca fiind total nefondate.”

După o lună de aşteptare a retractărilor, perioadă în care cei doi edili păreau că s-au împăcat, viceprimarului Stoia a făcut unele declaraţii ironice, în cadrul unei conferinţe organizate la sediul PSD Timiş. „Relaţia pe care o avem de o lună de zile eu o caracterizez ca foarte corectă şi sunt bucuros să vă spun că domnul Robu a manifestat o mare preocupare de a comunica direct cu mine. Orice problemă o am, o pot discuta direct cu domnul primar. Şi, în altă ordine de idei, vreau să spun că dânsul a fost de acord să participe alături de mine la campania de stabilire a unor îndreptări de situaţii absolut ilegale. N-am crezut niciodată că domnul Robu va fi de acord să participe la această campanie. Iată, minunea s-a întâmplat! De câteva săptămâni e foarte interesat de ce s-a întâmplat în trecut în Timişoara. Am semnat primul material în comun, o plângere penală pe o succesiune vacantă”, a afirmat Stoia.

Declaraţiile viceprimarului l-au enervat pe Robu, care a răspuns printr-un comunicat de presă. Redăm mai jos declarațiile primarului Nicolae Robu:

„Am luat act cu uimire de declarațiile d-lui viceprimar Traian Stoia cu privire la relaţiile noastre, declaraţii care, dup

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 5 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 3 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 8 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 6 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 8 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 13 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Informări publice - 14 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Lolu Cosmin Nicolae aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 85/04.06.2024 prin care se autorizează lucrări de construire: locuinţă, anexă, împrejmuire, în judeţul Braşov, comuna Cristian, str. Piatra Craiului, nr. 8, identificat

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

19°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°