Dezbaterile fulminante provocate de aplicarea, orbeşte, fără discernământ şi automat-administrativ, a principiilor care se strâng sub umbrela din ce în ce mai amplă şi atotcuprinzătoare a principiilor „corectitudinii politice” inspirate de nevoia protejării drepturilor omului şi non-discriminării (altfel, respectabile şi constinuind în mod normal fundamentul statului de drept) tind să atingă adesea limitele schizofreniei acute.
Atenţie cum se ridică tonul polemicii, care sunt argumentele folosite şi care este finalmente substratul politic al unei problematici doar în aparenţă polimorfe....
Atenţie la propuneri, la reacţii, la modul în care se instrumentează poltic evenimente doar aparent banale şi fără legătură între ele. Să vedem care ar fi câteva dintre argumentele din realitatea atât de aproape de noi...
Uitaţi un exemplu, plin de semnificaţii profunde la nivelul societăţilor lumii occidentale. Să pornim de la nivelul propunerii teoretice pe care Jacques Attali o lansa în luna februarie 2013: delaicizarea toală a marilor sărbători creştine prin redenumirea (ca pe timpul Revoluţiei Franceze) a Sărbătorii Paştelui şi Crăciunului drept „Sărbătoarea Libertăţii” şi, respectiv, „Sărbătoarea Libertăţii”...urmare a unei propuneri anterioare, Asociaţia naţională a directorilor de resurse umane (ANDRH) care provocase un scandal public cerând „deconfesionalizarea” unor zile de sărbătoare religioase pentru ca salariaţii să-şi poată lua zilele libere respective în altă perioadă a anului în scopul de a „facilita gestionarea personalului non-creştin”.
În ianuarie 2012, Eva Joly – pe atunci candidată la preşedenţie din partea grupului ecologist – propusese şi ea o sărbătoare naţională pentru Yom Kippur şi alta pentru Aid-el-Kebir, exact aşa cum o făcuse şi socialistul Bertrand Delanoe, primarul Parisului, unul dintre cei mai cunoscuţi militanţi pentru dre
