Titus Munteanu, care a murit miercuri, la vârsta de 72 de ani, va fi înmormântat sâmbătă, la cimitirul Bellu din Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX regizorul Radu Muntean, fiul realizatorului de televiziune.
Ora la care va fi înmormântat realizatorul de televiziune Titus Munteanu nu a fost încă stabilită.
Trupul neînsufleţit al realizatorului de televiziune Titus Munteanu a fost depus joi la prânz la Biserica Sfântul Elefterie Vechi din Bucureşti, a mai spus cineastul.
Realizatorul de televiziune Titus Munteanu a murit, miercuri, la vârsta de 72 de ani, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai televiziunii publice.
Munteanu era internat de două săptămâni la secţia de terapie intensivă a Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală, unde a încetat din viaţă miercuri, în jurul orei 13.00, din cauza unei boli respiratorii complexe, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii unităţii sanitare.
"Boala s-a agravat, astfel că, în ciuda tratamentelor şi a efortului echipei medicale, pacientul a decedat", au mai spus sursele citate.
Titus Munteanu s-a născut pe 3 octombrie 1941 şi este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de televiziune din România.
De-a lungul îndelungatei sale cariere, a semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale de mare succes. "Ca redactor muzical, am colaborat cu Dan Mihăescu, Alexandru Bocăneţ (cel mai bun prieten al meu), Paul Urmuzescu. Mai târziu, am început să fac emisiuni pe scenarii proprii, lucrând cu Doina Anastasiu, Ovidiu Drugă, Sanda Cepraga: Caravana melodiilor (în '78, prima emisiune color, realizată cu Mihai Mârţu şi Carul 5), Marius, Olimpia şi Mihai, «Un trio formidabil» (premiul I la Festivalul Charles Chaplin, Gavrovo 1984), «Şlagăre în devenire», «Lumea se grăbeşte», «Corina contra Corina», recital Angela Similea - «Un albastru infinit», «Totul e posib