Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov l-au trimis miercuri în judecată, în stare de libertate, pe Marcel Șerban (58 ani), pentru evaziune fiscală.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada 15.03.2007 – 12.01.2011, inculpatul Şerban Marcel a predat de 91 de ori la SC REMAT BRAŞOV SA şi la SC TEHNOINVEST SA deşeuri reciclabile, declarând în mod nereal că acestea provin din gospodăria proprie, ascunzând astfel sursa impozabilă constând în venitul brut realizat pentru care avea obligaţia legală de a plăti un impozit pe venit în cuantum de 16%. Prejudiciul total produs la bugetul consolidat al statului este de 46.253 lei“, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.
Dosarul a fost înaintat în vederea efectuării cercetării judecătoreşti Tribunalului Braşov.