UPDATE 20:10 Ştefan Bărboianu a semnat în această seară un contract care se întinde pe o perioadă de trei ani. Din primele informaţii, fostul fundaş al Universităţii Craiova ar urma să primească în jur de 5.000 de euro pentru fiecare lună.
Aşa cum ProSport a anunţat, Bărboianu a negociat cu oficialii dinamoviştii în ultimele zile, iar joi seara a decis să-şi pună semnătura pe angajamentul propus de clubul din Ştefan cel Mare.
Dinamo este aproape de a readuce la club un fost jucător. Fundaşul Ştefan Bărboianu este dorit de conducerea dinamovistă după ce la finalul sezonului 2010-2011 l-a lăsat să plece la Astra.
Dinamo este interesată din nou de serviciile fundaşului dreapta, iar jucătorul confirmă negocierile cu trupa din "Ştefan cel Mare".
"Da, am discutat miercuri cu conducerea clubului despre o posibilă revenire a mea în Ştefan cel Mare. Încă nu am bătut palma, dar sper să se rezolve, vom mai vorbi şi în zilele următoare. M-am simţit bine la Dinamo, cunosc bine acest club. Am fost în discuţii avansate cu CSU Craiova, dar nu m-am înţeles cu ei", a declarat Bărboianu pentru ProSport.
Ştefan Bărboianu este jucătorul care a marcat un autogol în finala Cupei României din 2011, câştigată de Steaua în faţa lui Dinamo cu 2-1. (CLICK AICI PENTRU VIDEO)
9 meciuri a jucat Bărboianu pentru Dinamo în Liga I în primăvara lui 2011, fără să marcheze vreun gol
ProSport a scris ÎN EXCLUSIVITATE despre acest subiect
UPDATE 20:10 Ştefan Bărboianu a semnat în această seară un contract care se întinde pe o perioadă de trei ani. Din primele informaţii, fostul fundaş al Universităţii Craiova ar urma să primească în jur de 5.000 de euro pentru fiecare lună.
Aşa cum ProSport a anunţat, Bărboianu a negociat cu oficialii dinamoviştii în ultimele zile, iar joi seara a decis să-şi pună semnătura pe angaja