Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stele de iarnă

Publicat in Bursa, vineri 20 decembrie 2013 ·

S-au jucat şi ultimele cărţi din acest an ale licitaţiilor de artă. Un ritm alert, aproape sufocant, mai ales că de partea cealaltă, dinspre cerere, răspunsul a fost mult mai lent, mai expectativ, plin de nehotărâre şi ezitare.

Artmark a făcut o vânzare de Crăciun cu ocazia împlinirii a cinci ani de la prima şedinţă de licitaţie a acestei case. Când or fi trecut atâţia ani, că mai ieri rătăceam labirintic pe holul de la hotel Bucureşti, era să zic Radisson, şi la sfârşitul strigărilor ieşeam fericit, că aşa ceva nu văzusem nici pe afară. Mai mult, ştiam că este 2008 şi că de vreo trei luni bântuia teribil o criză, o americancă furioasă ce promitea efecte peste tot. Nu se ştia prea bine ce se va întâmpla cu economia şi cu băncile şi eram printre puţinii de pe la noi care se temea că şi comerţul cu artă va fi afectat, că şi el este o piaţă, cu mai multe legi specifice, este drept, dar şi plină de respect faţă de legităţile generale şi internaţionale ale economiei globalizante. De atunci, Artmark a mers împotriva curentului naţional, dar mână în mână cu ce se face la alţii şi în lume la marile curţi ale acestui comerţ. Promisiunea de început era de patru licitaţii pe an, una pe anotimp, şi, de altfel, chiar omagiala de miercuri este licitaţia sa de iarnă, regulamentară şi constituţională. Era oricum altceva, întâlniri mai puţine, dar mai mari şi mai grele, mai de rezonanţă. Nu s-a aşteptat prea mult până la lansarea de evenimente, de la licitaţii tematice până la conferinţe şi cursuri de management. Artmark pare să nu fi auzit de criză, lucrează cu unelte scumpe şi preţuri mari, deţine o mare parte din piaţă şi chiar dacă îi lipseşte primul loc al clasamentului naţional, le are pe celelalte.

Licitaţia de acum două zile a avut un procent de adjudecare de vis, foarte aproape de sută la sută. Cam fiecare ofertă a primit ceva, mai mult sau mai puţin, de la accep

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 54 minute
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 23 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 2 ore
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Corupție și tăieri ilegale în sistemul silvic: 15 suspecți, inclusiv un primar și un fost director

Mediafax acum 27 minute
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală față de 15 suspecți, persoane fizice și juridice, într-un dosar complex de corupție și infracțiuni silvice. Printre cei vizați se află un primar de or

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°