Prefectura Judeţului Suceava a formulat plângeri penale pentru neglijenţă în serviciu şi rele tratamente aplicate minorului faţă de primarul comunei Moldoviţa, asistentul social, medicul de familie şi însoţitorul persoanei cu handicap, în cazul fetei de 19 ani şi 17 kilograme, hrănită toată viaţa doar cu lapte de capră.
Adina, o fată de 19 ani, diagnostică încă din copilărie cu handicap mintal sever, a fost hrănită toată viaţa de familie doar cu lapte de capră şi apă cu zahăr.
Din acest motiv, cântăreşte acum doar 17 kilograme, are 78 de centimetri înălţime şi se exprimă la nivelul unui copil de 3 ani. Situaţia a fost cunoscută de toată comunitatea locală, incluzând medicul de familie şi asistentul social din localitate.
Cu toate acestea, în rapoartele periodice trimise la Protecţia Copilului Suceava nu s-a recomandat niciodată scoaterea fetei din îngrijirea familiei pentru tratamente greşite sau neglijenţă.
Fata a fost încadrată cu handicap mintal permanent pe fondul unei encefalopatii din naştere şi a fost încredinţată spre îngrijire soţului uneia dintre surori. Acesta încasa lunar cei 600 de lei daţi de stat pentru handicapul sever şi spune că-i trimitea familiei. Bărbatul, însă, nu se îngrijea în niciun fel de copil.
Drama adolescentei a fost descoperită de medicul Alexandru Paziuc de la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc. Fata a ajuns săptămâna trecută la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria“ din Iaşi, unde medicii încearcă să o recupereze.
Anchetă dispusă de Prefectură
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, s-a autosesizat după ce povestea a ajuns în mass-media şi a dispus înfiinţarea unei comisii de anchetă formată din Gheorghe Cotin de la Corpul de Control al Instituţiei Prefectului, Cătălina Zorescu de la DSP Suceava, Gabriela Ionescu de la CAS Suceava, Irina Franciuc de la Colegiul Medicilor Suceava,