Morţi înscenate, sechestrări de persoane, jafuri, urmăriri, explozii în diverse locaţii, asasinate... Cu o voluptate rar întâlnită, Richard Doetsch întocmeşte în romanul său “Dincolo de credinţă” un inventar al multor întâmplări care se întâlnesc într-un thriller.
Desigur, o asemenea aglomerare de evenimente senzaţionale ar trebui să provoace mult suspans. Dar acesta este căutat cu tot dinadinsul, ca într-o demonstraţie de ingeniozitate şi, de la un moment dat, cititorul oboseşte fiind bombardat cu atâtea fapte neobişnuite. De-abia aşteaptă să afle deznodământul, nu din curiozitate, ci pentru a scăpa de urmărirea unei înşiruiri fastidioase de întâmplări ieşite din comun. Da, Richard Doetsch are o capacitate de invenţie prodigioasă, însă, aşa cum se spune, uneori, ceea ce e prea mult strică.
Cartea suferă şi în privinţa verosimilităţii. E greu de crezut că nişte americani, oricât ar fi de bine pregătiţi pentru acţiuni de comando, pot pătrunde în subteranele Kremlinului, încercând să pună mâna pe o cutie cu puteri miraculoase: “şi, ca şi povestea potopului, există o poveste care se regăseşte peste tot. E cea despre Copacul Vieţii, care e simbolul central al Cabalei – culegerea de studii mistice ale Torei... acest copac, în loc să împărtăşească înţelepciune, făcea fructe care confereau viaţă eternă celor care le atingeau. Însă Dumnezeu s-a temut că omul nu e potrivit pentru un asemenea dar, care i-ar fi transformat pe oameni în zei... Îngerii au primit poruncă să păzească Edenul şi secretul vieţii eterne, însă au obosit şi au început să se răscoale. Au lăsat secretul într-o cutie aurită şi au înconjurat-o de moarte pentru a-l păcăli pe om.”
De asemenea, e dificil să-ţi închipui că în acele galerii întortocheate sunt ascunse comori inestimabile, au loc încăierări cu arme între ucigaşi de profesie, iar în laboratoarele secrete de-acolo se
