Deşi sunt multe naraţiuni antice care ne descriu producţia, consumul şi negoţul mâncărurilor, nimic nu se compară cu sursele vizuale, fie că este vorba de mozaicuri, sculpturi sau picturi, care dau viaţă textelor şi ne fac să înţelegem mai bine comportamentul culinar al vechilor societăţi.

De pildă în oraşul Pompeii încă se mai văd rămăşiţele unei brutării, cu cuptoarele de cărămidă şi morile de măcinat, dar poate şi mai sugestiv este o pictură parietală care ni-l înfăţişează pe însuşi brutarul care îşi vinde produsele. În multe situri romane încă se păstrează piaţa (macellum), cu tarabe şi tejghele, dar îl vedem chiar şi pe măcelar cum îşi pregăteşte carnea cu grijă pentru a atrage clienţi, mulţumită reliefurilor funerare care îi comemorează activitatea.

Numeroase exemple de veselă sofisticată au fost aduse la lumină din excavările pe tot cuprinsul imperiului, dar numai anumite imagini, cele mai multe tot funerare, ne arată cum se aşezau pe masă. Mâncărurile se reprezentau des şi variau de la natura moartă cu fructe la mozaicurile complicate cu prăzi nemaipomenite.

În Grecia artiştii parcă se interesau mai mult de viaţa zeilor şi eroilor decât de profanele activităţi cotidiene. Zeii se hrăneau cu ambrozie şi nectar, dar şi eroii îşi pregăteau propriile specialităţi, nu neapărat foaret apetisante. Ahile obişnuia să bea sânge de animal încă viu, pentru a-şi însuşi forţa lor vitală.

Putem să ne amintim în aceeaşi notă şi de canibalismul unor zei care îşi devorau copiii...In vreme ce romanii ne-au lăsat cărţi de bucate ca aceea a lui Apicius (sec. III), care ne descriu bunătăţuri precum supa de flamingo, scrierile gastronomice ale grecilor aproape că s-au pierdut cu toatele.

Ceva informaţii avem de la Athenaeus (sec. II), care scrisese o lucrare numită Deipnosophistai (Banchetul Filozofilor). Textele se aseamănă cu fragmentele faimosu