Ştiam eu că Victor Ponta e un om de cuvânt; şi, odată instalat la Putere va pune stavilă, aşa cum a promis, restructurărilor austere promovate de Boc cel mic şi Ali Babalaul lui din peştera Cotrocenilor. Dovedind că, în ce îl priveşte, cuvântul dat cuvânt rămâne, Prim-Ministrul s-a gândit să taie o ţâră din dezmăţul pe bani publici al Culturii neagricole. Asta materializându-se, pentru început, prin desfiinţarea în etape a Muzeului Ţăranului Român.

Înălţat în 1906, sub patronajul lui Carol I, stabilimentul a rezistat cu brio vremurilor tulburi; inclusiv perioadei comuniste, fiind nevoie de un remember al personajului pe care învăţăceii lui Lenin l-au anihilat cu tot cu acareturi. Nu mă îndoiesc că aşezămintele culturale produc găurele în buget, acum când ne delectăm cu epoca de aur şi turnuleţe a salamilor populari; dar sunt la fel de sigur că ele (găurelele) sunt insignifiante pe lângă găurile negre provocate de incompetenţa şi lăcomia clasei politice. Cultura nu rezistă nicăieri în lume fără asistenţă din banul comun, nefăcând noi vorbire aici de un muzeu particular, precum al lui Zambaccian reconstituit parţial de maestrul Năstase pe Zambaccian. Dacă ne apucăm să socotim muzeele în ratingul oferit de accesul plătit al publicului, singura concluzie ar fi că ori le luăm la buldozer, ca nea Nicu Văcăreştii, ori le mutăm pe Facebook, să se bucure şi ele de câteva likeuri de la ciudaţi. Iar un muzeu al ţăranului autentic şi de negăsit azi în România zisă modernă e la fel de necesar precum cel al moaştelor paleontologice pupate de Antipa.

Mă gândesc că decizia Guvernului o fi fost luată numai în contextul apropiatei metamorfozări a lui Băsescu în chiabur la Călăraşi; iar un apel al intelectualilor îl va face pe Ponta să se răzgândească, dând vina pe o rătăcire de moment a deputatului omonim. Eu trag nădejde la cuconiţa Daciana, să îl lege pe Victoraş în