Recent, prof. dr. Camelia Gavrila, sefa Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), a anuntat ca, cel mai probabil la inceputul anului viitor, o serie de scoli si licee din judetul Iasi vor intra in posesia microbuzelor scolare. "Chiar am avut o informare recenta venita din partea Ministerului Educatiei Nationale, ca licitatia legata de achizitionarea microbuzelor scolare se va finaliza. Cu toate ca, in total, necesarul pentru judetul nostru este de 57 autovehicule de acest gen, suntem constienti ca nu va ajunge un asemenea numar. Cred ca 30 vor putea fi alocate de catre Ministerul Educatiei, in urma licitatiei care se organizeaza in aceasta perioada. Judetul nostru trebuie sa fie o prioritate din aceasta perspectiva, avand in vedere ca infrastructura este una destul de proasta, exista scoli rasfirate sau altele care au fost comasate si trebuie sa avem posibilitati de transport al elevilor. Mai mult, sunt si microbuze care s-au uzat si trebuie schimbate. Repet, avand in vedere aceste aspecte si faptul ca suntem al doilea judet din tara ca numar de elevi si unitati de invatamant, noi trebuie sa fim o prioritate", a precizat Gavrila. Astfel, potrivit datelor, scoli precum cele din: Tomesti, Ion Neculce - Targu Frumos, Tiganasi, Tibana, Miroslava, Liteni, Hodora - comuna Cotnari, Belcesti, Vanatori - comuna Popricani, Bivolari, Draguseni, Gorban, Letcani, Scobinti, Romanesti, Barnova, Liteni, Lespezi sau Scoala Speciala Pascani vor intra in posesia microbuzelor.
Recent, prof. dr. Camelia Gavrila, sefa Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ), a anuntat ca, cel mai probabil la inceputul anului viitor, o serie de scoli si licee din judetul Iasi vor intra in posesia microbuzelor scolare. "Chiar am avut o informare recenta venita din partea Ministerului Educatiei Nationale, ca licitatia legata de achizitionarea microbuzelor scolare se va finaliza. Cu toate ca, in total, nece