Acum 24 de ani, pe la ora cînd scriu toate astea, adică miezul nopţii, ascultam Europa Liberă la un radio Mamaia, semidezmembrat, beam coniac Drobeta de la Casa de Comenzi şi mă gîndeam: „Sînt un nemernic, un neom, dacă ei, acolo, la Timişoara… şi eu, aici, la Bucureşti – nimic.“

„Trageţi, nenorociţilor!“ – sau aşa ceva. Era un fragment audio care se repeta obsedant la Europa Liberă, care te lăsa să înţelegi că manifestanţilor din Timişoara li se întîmplase ce e mai rău. Multă vreme după aceea, m-am gîndit la propagandă, dar astăzi, cînd pun mîna pe cîteva secunde de imagini tari, constataţi că televiziunile le dau şi ele în buclă, anideologic.

„Trageţi, nenorociţilor!“ a fost oricum premisa care m-a mînat afară din casă pe 22 decembrie 1989. Eram la un concert cu Phil Collins, cu prietenii – că aveam video –, cînd amicul Coco a dat uşa de la intrare de perete – şi pe atunci era foarte nepoliticos să intri fără să baţi – şi a spus, expansiv, contrar felului lui de-a fi: „Gataaa, s-a terminat!“

DE ACELASI AUTOR Televiziuni malefice şi televiziuni vrăjitoreşti Conspect de Jeff Bezos Activismul online şi conformismul obscenităţii Gafe de presă – foarte scurt inventar Am butonat rapid şi am dat peste Caramitru şi Dinescu la televizor. Parcă nu ne venea să credem, dar în cele din urmă ne-a venit. Mama şi tata, plus toată puştimea pe care o adunasem la Phil Collins, studenţi pe la Politehnică, pe la Medicină, pînă şi o fată, care nu mai ştiu cine era, dar avea un tată nomenclaturist – s-a închis în bucătărie să dea un telefon, se speriase rău –, am început să dezbatem – părea că e groasă, ştiam şi noi ce se întîmplase în zilele dinainte, dar cum aşa, să cadă Ceauşescu?

Nu mai ştiu ce naiba au dat la televizor, Phil Collins tăcea în burta VHS-ului oprit – nici azi nu am văzut concertul ăla şi nici nu cred că m-am mai uitat la Phil Collins de-atunci