Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. Ori de cîte ori am dat nas în nas cu acest aforism, m-am întrebat de ce s-ar bucura nebunii că s-au schimbat domnii. Trăiesc ei, nebunii, mai bine sub noii domni ca sub ceilalţi? Sau, poate, noii domni vin cu alte năravuri decît ceilalţi, schimbaţii, şi nebunii, în necontenită căutare de aţîţător, au la ce căsca gura?

În conflict cu înţelegerea tradiţională, eu cred că nebunii se bucură de schimbarea în sine, altfel spus, de un eveniment senzaţional, aţîţător.

Rostuit aforismul, cred că-l pot parafraza astfel:

Nebunia politicienilor, bucuria ziariştilor.

A fost, trebuie să recunoaştem, începînd cu marţea neagră a democraţiei româneşti, un timp cum nu se poate mai prielnic ziariştilor, cei care trăiesc din faptul ieşit din comun, cu superlativul său obligatoriu, faptul senzaţional.

Pentru că de marţi, 10 decembrie 2013, pînă la finele acestei săptămîni, viaţa noastră politică s-a definit printr-o succesiune halucinantă de lovituri de teatru, cele care hrănesc din plin breaking news-urile.

În Germania, s-a format recent un nou Guvern, produs al Alianţei dintre Creştin-Democraţi şi Social-Democraţi.

Pentru ca această Coaliţie să se formeze, au fost necesare trei luni de negocieri și de consultări ale militanţilor de către conducerile celor două partide.

În toate aceste trei luni, gazetarii nemţi n-au avut de a face cu nici o lovitură de teatru, altfel spus, cu nici un eveniment surprinzător, neprevăzut, neluat în calcul.

Pentru ei, pentru opinia publică din Germania, în aceste trei luni nu puteau avea loc decît două întîmplări previzibile:

Să se facă sau să nu se facă Alianţa dintre Creştin-Democraţi şi Social-Democraţi.

Bieţii gazetari nemţi! vor exclama compătimitor, superior, gazetarii noştri, beneficiari în doar două săptămîni de întîmplări politice neprevăzute cît au loc,