Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filme de acțiune la Balada

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 19 decembrie 2013 ·

Iubitorii de film sunt așteptați și în acest sfârșit de săptămână la cinematograful Balada, unde, sâmbătă și duminică, vor rula trei filme. De la ora 15.00 este programat filmul de animație ”Neînfricata” (2012), dublat în limba română. Filmul este povestea încăpăţânatei prinţese Merida, fiica Regelui Fergus şi a Reginei Elinor, o arcaşă iscusită şi o fire războinică, gata oricând să lupte pentru ceea ce îşi doreşte.

De la ora 17.00, puteți vedea filmul de acțiune ”Man of steel. Eroul”, un nou film din seria ”Superman”, cu actorul Russel Crowe. Un băiat descoperă că are puteri extraordinare şi că nu este de pe planeta noastră. Tânărul se aventurează să afle de unde provine şi cu ce misiune a fost trimis aici.

De la ora 19.20, sunteți așteptați la fimul de acțiune ”Capcana” (2013). Un tată disperat încearcă să-şi salveze fiul adolescent de la o condamnare nedreaptă la închisoare infiltrându-se într-un cartel de droguri extrem de periculos.

Filme vor fi și la Casa de Cultură din Odobești. Vineri, de la ora 18.00, odobeștenii pot urmări filmul ”Trăind printre dragoni”, iar duminică, de la ora 11.00, ”Cursa mare de Crăciun”. Un bilet la oricare dintre aceste filme costă 5 lei.

Iubitorii de film sunt așteptați și în acest sfârșit de săptămână la cinematograful Balada, unde, sâmbătă și duminică, vor rula trei filme. De la ora 15.00 este programat filmul de animație ”Neînfricata” (2012), dublat în limba română. Filmul este povestea încăpăţânatei prinţese Merida, fiica Regelui Fergus şi a Reginei Elinor, o arcaşă iscusită şi o fire războinică, gata oricând să lupte pentru ceea ce îşi doreşte.

De la ora 17.00, puteți vedea filmul de acțiune ”Man of steel. Eroul”, un nou film din seria ”Superman”, cu actorul Russel Crowe. Un băiat descoperă că are puteri extraordinare şi că nu este de pe planeta noastră. Tânărul se avent

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 29 minute
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 44 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 6 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°