Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii români au împânzit Germania

Publicat in Jurnalul, joi 19 decembrie 2013 ·

Autorităţile din mai multe oraşe din Germania au cerut ajutorul poliţiştilor din România şi Bulgaria, în căutarea unei soluţii pentru problemele de integrare ale persoanelor cu probleme care provin din cele două ţări. După Berlin, Duisburg şi Dusseldorf, poliţiştii români şi-au făcut apariţia şi în Koln. Târgurile de Crăciun din centrele oraşelor din Germania sunt o atracţie nu doar pentru turişti, ci şi pentru hoţii de buzunare.  

“La târgul de Crăciun din centrul oraşului Koln au loc la fiecare sfârşit de săptămână aproape 100 de delicte. Mulţi făptaşi provin din România. Poliţia germană primeşte acum ajutor din străinătate pentru combaterea furturilor din buzunare. În următoarele opt zile, doi poliţişti români vor acţiona alături de patrule ale poliţiei germane. Vor supraveghea străzile şi zonele aglomerate din târgurile de Crăciun”, scrie Die Welt.

“De la sosirea lor în Koln, de sâmbăta trecută, poliţiştii români au contribuit la patru arestări. Poliţiştii Buta Traian şi Boanţă Sorin vor rămâne pentru opt zile în oraşul nostru. Turismul din Koln are de suferit din cauza furturilor. Acestea au crescut în 2013 cu aproape 20%. Prejudiciul mediu cauzat este de 300 de euro. De obicei, nu este vorba de bani, ci de telefoane mobile foarte scumpe”, susţine şeful Poliţiei Koln, Wolfgang Albers.

“Hoţii sunt atraşi magic de aglomeraţia de Crăciun din centrul oraşului. În fiecare sfârşit de săptămână au loc aproximativ 100 de infracţiuni şi 20 de arestări. Problema persistă şi la ieşirile din marile centre comerciale şi în străzile cu trafic aglomerat. Sprijinul colegilor români este foarte important, fiindcă mulţi făptaşi vin din România. Ei trebuie să ne ajute la arestări şi la interogări. De asemenea, cu ajutorul lor sperăm să soluţionăm şi câteva cazuri de spargeri de locuinţe şi furturi de cablu”, a adăugat directorul secţiei de furt

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum 56 minute
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 3 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 5 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 6 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
dum.

-2°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°