Cea mai mare gunoişte neautorizată din Europa se găseşte la Mina Purcel, în marginea Chişinăului, transmite IPN. Pe teritoriul acesteia, din 2011 şi până în prezent, au fost depozitate peste 1,2 milioane de tone de deşeuri solide.
Constatarea aparţine un grup de specialişti de mediu, membri ai Coaliţiei organizaţiilor neguvernamentale de mediu „Ziua Pământului 2014“, care au elaborat Cartea neagră de mediu a oraşului Chişinău.
Vlad Garaba, preşedintele organizaţiei teritoriale Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova, a declarat că Primăria nu întreprinde măsuri pentru a opri depozitarea deşeurilor la Mina Purcel, iar Ministerul Mediului, care este în drept să aplice sancţiuni, nu face nimic din cauza intereselor politice.
O problemă de mediu vizată în Cartea neagră a oraşului este şi defrişarea masivă a arborilor din parcuri şi spaţiile verzi cu scopul de a construi blocuri de locuit sau alte imobile. De asemenea, mai mult de un milion de tuburi de iluminat sunt depozitate neregulamentar la întreprinderi şi instituţii, iar o parte sunt pur şi simplu distruse, ceea ce duce la poluarea aerului cu metale grele precum mercurul.
Vladimir Garaba a menţionat că problemele sesizate de societatea civilă vor fi comunicate în mod repetat municipalităţii, iar în cazul în care nu vor fi întreprinse măsuri concrete de protecţie a mediului, se va apela la instanţele de judecată.
Preşedintele Centrului Naţional de Mediu, Ina Coşeru, a spus că râul Bâc este poluat în continuare de către afluenţii săi, care aduc apă de canalizare cu miros strident şi culoare stranie. Problema poate fi soluţionată prin conectarea la sistemul de canalizare a blocurilor şi casele de locuit din preajma râului, acestea fiind principala sursă de poluare.
Expertul independent pe probleme de mediu, Andrei Isac, s-a referit la faptul că este în creştere numărul afecţiunil