Singură societatea civilă este în măsură să contracareze cât de cât această ofensivă anti-justiţie,

Ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână în viaţa politică românească este pilduitor din mai multe puncte de vedere.

Am putut asista, mai întâi, la un adevărat război-fulger împotriva statului de drept atunci când, marţea trecută, parlamentarii au vrut să valideze modificările la Codul penal precum şi legea amnistiei.

Ei încercau să-şi atribuie o imunitate cvasi absolută în faţa legii, pe care să o extindă şi asupra aleşilor locali – primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri.

Cât priveşte legea amnisitei ea viza, sub pretextul unor preocupări umanitare, scoaterea din puşcărie a unor politicieni deja condamnaţi sau pasibili să primească pedepse cu închisoarea, cum ar fi Adrian Năstase sau Dan Voiculescu.

Bine gândit, planul avea toate şansele să reuşească dar iniţiatorii lui au ignorat un factor important.

Este vorba de reacţia presei şi a societăţii civile. Presa scrisă, în majoritatea ei, a luat o poziţie dură, denunţând manevrele parlamentarilor puterii. Societatea civilă s-a mobilizat, protestele organizaţiilor non-guvernamentale, cum ar fi Grupul pentru Dialog Social, au adunat mii de semnături, mitingul de duminică din Bucureşti a fost încă un avertisment.

S-au adăugat reacţiile mai multor ambasade occidentale şi ale unor organisme europene.

Surprinsă, puterea a făcut un pas înapoi: a amânat legea amnistiei pentru luna februarie şi a lăsat oarecum în suspensie modificările la codul penal.

Dar să nu ne facem iluzii. După primele clipe de derută, liderii social-democraţi au ieşit la contraatac, străduindu-se să demonstreze că ei au avut dreptate şi că temerile contestatarilor nu-şi aveau rostul.

Ştiind bine că e posibil ca dezinformar