Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul Revelion fără Nae Lăzărescu

Publicat in Click, vineri 20 decembrie 2013 · ·

Lumea artistică este în doliu. Nae Lăzărescu a plecat dintre noi chiar când filmările pentru Revelion erau în toi. Românii vor simţi pentru prima dată în ultimii 30 de ani lipsa de pe micile ecrane a celui care ne-a făcut să râdem în noaptea dintre ani.

Dimineaţa zilei de 19 decembrie a adus încă o veste tristă pentru Teatrul Românesc de Comedie. Nae Lăzărescu a încetat din viaţă când nimeni nu se aştepta, deşi se ştia că suferea de ciroză şi slăbise foarte mult în ultima vreme.

La fel de discret cum a trăit în ultimele luni, actorul a murit acasă, într-un bloc de patru etaje din zona Titan. Ieri, în jurul prânzului, Vasile Muraru, fostul partener de scenă, însoţit de actorul Cristian Simion au venit acasă la colegul lor.

Trupul neînsufleţit al actorului a fost depus aseară la capela bisericii de lemn din Parcul Titan

„Nu se aştepta nimeni să se întâmple această tragedie. Ne făceam planuri pentru anul viitor. Trupul lui Nae va fi depus mânie (azi, n.r.), de la ora 14.00 în foaierul Teatrulul de Comedie Constantin Tănase din Capitală", ne-a spus Vasile Muraru, după care a intrat în locuinţa colegului său de o viaţă. Familia a fost discretă şi nu avrut să comenteze tristul eveniment.

În schimb, vecinii ne-au povestit că l-au văzut pe Nae Lăzărescu în ultimele zile plimându-se prin faţa blocului. „El şi soţia sa erau oameni modeşti, care vorbeau cu toată lumea. Mergeau în piaţă şi povesteau cu toţi cei care doreau să afle mai multe lucruri despre maestru. Păcat că se duc o mulţime de actori buni dintre noi".

Acesta va fi primul Revelion fără Nae Lăzărescu, care nu a mai apucat să filmeze pentru televiziunile noastre programe speciale, fiind bolnav de ciroză în fază avansată. Potrivit unor surse medicale, Nae Lăzărescu avea o suferinţă cronică la ficat şi era în investigaţii. Acesta mergea o dată pe lună la Spitalu

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află, luni, dacă rămâne sub control judiciar, după ce a fost trimis în judecată pentru propagandă legionară

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fos

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 32 minute
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Trump crede că noul partid al lui Musk e „ridicol” / „Sunt întristat să văd cum Elon Musk a luat-o complet razna”

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a calificat duminică drept „ridicolă” decizia lui Elon Musk de a înfiinţa şi finanţa un nou partid politic în SUA. „Partidele terţe nu au funcţionat niciodată, aşa

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum o ora
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum 55 minute
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Video Trupul neînsuflețit descoperit în Munții Mureșului aparține unui cetățean ucrainean. Cadavrul a fost găsit de un cioban

Adevarul acum 34 minute
Trupul neînsufleţit şi aflat în stare avansată de descompunere descoperit sâmbătă de un cioban, în Munţii Maramureşului, aparţine unui cetăţean ucrainean. Zona în care a fost găsit este cunoscută ca fiind o rută frecvent folosită de ucrainenii care

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Vremea

București
acum

25°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°