Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piraeus Bank a finalizat vânzarea ATE Bank România SA către Dorinel Umbrărescu

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 19 decembrie 2013 ·

Grupul bancar elen Piraeus Bank a anunţat miercuri că a finalizat vânzarea pachetului său de 93,27% din acţiunile ATE Bank România SA către omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, după ce a primit toate autorizaţiile necesare.

'Tranzacţia a avut loc după încheierea, în prealabil, a transferului unei părţi din activele şi pasivele ATE Bank România SA către Piraeus Bank România SA', precizează grupul bancar elen, potrivit Agerpres.

În luna aprilie a acestui an, Dorinel Umbrărescu a preluat de la Piraeus Bank pachetul de 93,27% pe care îl deţinea la subsidiara sa ATE Bank România pentru suma de 10,3 milioane de euro.

Banca Naţională a României a aprobat, în luna octombrie, conducerea viitoarei bănci rezultate după finalizarea tranzacţiei. În noua sa formulă de acţionariat, banca va fi condusă de Marinel Burduja, fostul prim-vicepreşedinte al Raiffeisen Bank timp de şapte ani, cel care a şi coordonat din partea lui Dorin Umbrărescu tranzacţia. De pe poziţia de preşedinte executiv, acesta va fi secondat de Alina Pascu, membru al conducerii ATE, Dorin Badea, ex-şef Trezorerie UniCredit, Gabriel Arsene, care a lucrat la Raiffeisen Bank şi Andrei Popovici, fost la McKinsey.

Înfiinţată în anul 1990 sub numele Banca pentru Mica Industrie şi Libera Iniţiativă - MINDBANK SA, aceasta a fost prima bancă cu capital mixt din România. În anul 2006, Agricultural Bank of Greece (ATE Bank) a achiziţionat majoritatea acţiunilor la această entitate pentru ca la finele lui 2012 banca grecească să fie preluată de Piraeus Bank.

Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM deţine, în prezent 3,83% din acţiunile ATE Bank România, în valoare nominală de 8,45 milioane lei, iar restul titlurilor sunt împărţite între 2.330 de persoane, 2,07% din acţionariat - 4,57 milioane lei, şi 105 firme cu 0,84%, respectiv acţiuni în valoare totală de 1,84 milioane l

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a cucerit Supercupa României

Ziua Constanta acum 44 minute
Campioana României din sezonul 2024/2025, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj, s-au întâlnit astăzi, 5 iulie 2025, în meciul pentru Supercupa României. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua din București și s-a încheiat cu succesul cu

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 18 minute
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 45 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 2 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 2 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 9 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 24 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°