Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reactorul de la Mioveni, un ghimpe pentru Cernavodă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 decembrie 2013 ·

Guvernul ar fi trebuit să se concentreze pe finalizarea construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Nuclearelectrica, în loc să canalizeze o parte din resurse spre proiectul de la Mioveni, susţin experţii. Sursa: EVZ

Executivul mai face un pas pe drumul către asigurarea independenţei energetice atât de mult visate. Ultimul proiect în acest sens despre care s-a vorbit este ALFRED şi presupune construirea unui reactor nuclear de ultimă generaţie, destinat cercetării şi amplasat la Mioveni.

Zilele trecute a fost semnat acordul de constituire a consorţiului pentru implementarea proiectului ALFRED, din care fac parte Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară – Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti (RATEN-ICN), italienii de la Ansaldo Nucleare şi ENEA. Ulterior, acesta va identifica sursele de finanţare. ALFRED se va afla pe lista proiectelor prioritare finanţate din fonduri europene.

Pro şi contra

Experţii în energie au păreri diferite în ceea ce priveşte oportunitatea construirii reactorului de la Mioveni. Pe de o parte, Teodor Chirică, fost director al Nuclearelectrica, apreciază că proiectul reprezintă un pas înainte, deoarece "reactoarele din această generaţie pot fi o sursă de combustibil nelimitată".

Pe de altă parte, Otilia Nuţu, expert în energie, este de părere că, în prezent, eforturile guvernului ar fi trebuit să se concentreze mai ales pe realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, deoarece acolo există deja infrastructura necesară. În 2012, energia nucleară a reprezentat o cincime din producţia internă de energie.

Sute de locuri de muncă

Investiţia totală estimată pentru realizarea proiectului ALFRED se ridică la circa un miliard de euro. Costurile ce urmează a fi suportate de ţara noastră sunt estimate la 5- 20% din valoarea investiţiei.

Durata proiectului este de circa 15 ani. În primii zece ani se va realiza faza

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 4 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Peiu (AUR): România a fost vândută pe datorie.Toți au știut, toți au tăcut, toți trebuie să răspundă

Mediafax acum 37 minute
„Ne aflăm în fața unui caz de complicitate politică în formă continuată, care a dus la o catastrofă economică. Ciolacu, Ciucă, Iohannis – toți acești oameni, aflați în fruntea statului în 2024, au fost avertizați oficial, în scris, de apariția unei

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 55 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Daniel David: Încercăm să creştem numărul de copii, pentru o unitate şcolară ca să aibă personalitate juridică, de la 300 la 500 / Dacă facem asta, eliberăm în jur de 900 de poziţii de director

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă că una dintre măsurile pe care le susţine şi care va duce la reduceri de cheltuieli este reducerea numărului de unităţi de învăţământ cu personalitate juridi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Papa Leon numeşte un francez în fruntea unei comisii a Vaticanului care se ocupă de abuzurile comise de cler

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Papa Leon al XIV-lea a numit sâmbătă un arhiepiscop francez în fruntea Comisiei Vaticanului care se ocupă de abuzurile sexuale comise de cler, aceasta fiind prima sa iniţiativă publică menită să comb

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°