Mama a plecat în Italia în urmă cu aproape şapte ani, la câteva zile după ce m-am măritat. Lucrase la confecţia, dar nu se mai putea, salariul era foarte mic, munca foarte grea, aşa că la propunerea unei prietene a decis ca la 51 de ani să plece pentru prima dată din ţară, să zboare pentru prima dată cu avionul, să vorbească pentru prima dată o limbă străină, să se rupă pentru prima dată de familie. Greu a fost. Şi parcă pe măsură ce trece timpul e din ce în ce mai greu. Dar banii, fir-ar ei să fie, banii nu prea mulţi pe care-i câştigă acolo, dar de vreo 3-4 ori mai mulţi decât ar câştiga aici, o ţin acolo, departe de copiii şi nepoţii ei, departe de mormintele părinţilor ei, de casa care e acasă.
Fetiţa mea nu vrea să vorbească la telefon cu mamaia din Italia. Îi spun mereu că o rochiţă sau un căţeluş din pluş cu care se joacă sunt de la mamaia din Italia, dar entuziasmul de moment piere şi da, ochii care nu se văd se uită. Când vine acasă, până să se înveţe copiii cu ea, pleacă înapoi şi o văd tristă că o preferă pe mamaia cealaltă, că nu se joacă şi cu ea.
De sărbători îmi lipseşte mai mult decât oricând. Fără ea nu e întreagă familia, îmi lipseşte glasul ei cald, îmi lipsesc îmbrăţişările şi încurajările ei, aş vrea s-o văd jucându-se cu fetiţa şi băieţelul, stând cu noi la masă, aş vrea s-o aud cântând colinde. Dar e departe, tocmai în Italia, într-un sătuc de lângă Florenţa, cu pozele noastre întinse peste tot şi inima frântă.
Într-o zi, când mi se părea că îmi dă prea multe sfaturi, i-am spus că atunci când copiii devin părinţi, părinţii devin bunici, aşa că s-o lase mai uşor cu poveţele. Dar de Crăciun aş vrea să am mama lângă mine şi să fiu din nou copilul cuiva, nu doar mamă.
Crăciun fericit şi La mulţi ani !
Mama a plecat în Italia în urmă cu aproape şapte ani, la câteva zile după ce m-am
