Elevii clasei a II-a B, de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“ din Panciu și cei ai clasei a IV-a de la Școala 2 Străoane l-au întâmpinat, împreună, pe Moș Crăciun, în cadrul spectacolului intitulat „Să respectăm tradiția străbună“, găzduit de Casa de Cultură din Panciu.
Copiii, îndrumați de profesorii Anișoara și Mihai Vizitiu, au pregătit un program specific sărbătorilor de iarnă, ce a inclus Plugușorul, Sorcova și Semănatul, toate preluate din „Monografia satului Străoane“, lucrare aparținând autorilor Constantin Apreotesei, Toma Iorga și Alexandru Străoneanu Balaş. De asemenea, elevii Liceului Tehnologic au mai prezentat și colajul de colinde pentru care, de curând, au primit locul I la concursul județean „Colindăm pe la ferești“. La finalul programului, elevii au primit cadouri de la Primăria Străoane și Primăria Panciu.
Evenimentul găzduit de Casa de Cultură a făcut parte din proiectul intitulat „Fii prietenul meu!“, pe care cele două instituții de învățământ îl derulează în parteneriat pe parcursul acestui an școlar.
Elevii clasei a II-a B, de la Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza“ din Panciu și cei ai clasei a IV-a de la Școala 2 Străoane l-au întâmpinat, împreună, pe Moș Crăciun, în cadrul spectacolului intitulat „Să respectăm tradiția străbună“, găzduit de Casa de Cultură din Panciu.
Copiii, îndrumați de profesorii Anișoara și Mihai Vizitiu, au pregătit un program specific sărbătorilor de iarnă, ce a inclus Plugușorul, Sorcova și Semănatul, toate preluate din „Monografia satului Străoane“, lucrare aparținând autorilor Constantin Apreotesei, Toma Iorga și Alexandru Străoneanu Balaş. De asemenea, elevii Liceului Tehnologic au mai prezentat și colajul de colinde pentru care, de curând, au primit locul I la concursul județean „Colindăm pe la ferești“. La finalul programului, elevii au primit cadouri de la Primăria Străoane și P